Jurnale și scrisori vechi

 

 

„How can you gather together the thousand fragments of each person?” - Giorgos Seferis

 

Scriu jurnal de la 12 ani. M-am oprit brusc, în 2005 (dintr-o superstiție). Zeci de caiete din care m-am hotărât să transcriu - la întâmplare sau, uneori, să iau o zi (13 august, să zicem) și să văd ce făceam în acea zi în fiecare an.  Iar scrisori (de mână sau emailuri) am scris, probabil, zeci de mii...

21 oct.

să merg pe un fir subțire, deasupra genunilor, liniștită. „lumea nu-i cumu-i, ci cum o vedem” - Eminescu în Archaeus. visez uneori, slab, vag și diluat, un fel de specie umană rară. care nu există. e 12 noaptea deja. iar e ziua prea mică, lumina prea puțină, viața prea strâmtă, sufletul acoperit. muncesc de atâția ani de zile, fără pauză, iar când am concediu, iată, trebuie să muncesc și mai abitir curățind casa asta șocant de imundă în care tocmai m-am mutat. lupta cu căcatul. nu am răgaz să citesc, să scriu, să ajung eu la mine. ...pe lângă această luptă cu căcatul (curățat apartamentul din Obor), mai e și faptul că sunt o femeie singură înfruntând haitele. ca întotdeauna, mă salvează cărțile. cum pot eu să mă pierd în mizeria zilnică, în căcatul cotidian, când în biblioteca mea există Llosa și Marquez? o spun și o repet: salvarea e în cărți.

ca să pună capac, m-am dus la coafor și iar arăt ca o pisică electrocutată. unde e Gina, singura coafeză cu creier din bucurești? a dispărut. aș vrea să-mi pot scoate capul, să-l pun pe masă și să mă tund singură. aș face o treabă mai bună decât ele. pe urmă să scriu „coafologia (cu accent pe ultimul o). tratat isteric de torturat coafeze netalentate” și un „concert turbat pentru pian și foarfecă - crime în C minor la coafor”.

27 oct.

vorbit cu C - deliciul discuțiilor noastre. ea e singurul om cu care pot comunica (și E și A, dar nu de calibrul lui C). despre emisiunea lui manolescu, cu cărtă, patapievici, i b lefter și soția celui din urmă, simona popescu, care cam părea a fi în plus, deși nu era deloc (foarte inteligentă, elocventă, iar Exuviile ei fac istorie). C, revoltată - de ce femeile n-au calibrul lor? de ce mai trebuia și exemplul ăsta?... ajungând cu discuția și la „hormoni” - gabi p, care-i face curte, un tip manechin, mișto, super, da’ prooost...! poate doar să faci sex cu el și atât. dar, ca să nu deschidă gura și să ruineze tot, îi lipești bandă adezivă - în prostia lui o să-și închipuie că asta e o fantezie sexuală. și, la sfârșit, să-l mai și plătești.

2 nov.

venind azi spre casă cu D. aproape de bloc, doi copii. treceau amândoi, și D - ce faceți, copii? îi priveam fără să văd nimic, de fapt. dar, în clipa aia, cel mai mic lasă să-i scape bucata de scândură pe care o căra și brusc luminat de o bucurie și nerăbdare zice: hai să-ți arăt ceva! atunci m-am trezit și am văzut-o, era o fetiță, Anita, a fost ca și cum m-ar fi lovit un fulger de lumină, felul în care s-a bucurat că are cui arăta mica ei taină, s-a căutat în buzunare dar n-a găsit jucăria și a renunțat, uitând chiar în clipa aia că n-a găsit-o, o singură umbră a trecut pe fața ei, apoi a găsit altceva de făcut, absorbită, fără să-i pară rău că a pierdut jucăria sau că n-a găsit ce căuta. felul ei de a veni în întâmpinarea noastră, cu sufletul deschis - a fost un soi de revelație pentru mine. ea era altă rasă umană, altceva. parcă aș fi văzut ceva minunat din altă lume, un înger... de ce le-o fi atât de greu oamenilor să fie așa?

Cine aș fi vrut să fiu

 

Visam să scriu romane de dragoste - historical romance fiction. Am visat să fiu o Hilary Mantel+Kate Mosse (scriitoarea, nu fotomodelul Kate Moss)+Jason Goodwin+Victoria Hislop a literaturii române. Sau măcar o Marina Fiorato. Sau măcar să-i traduc pe toți în română (probabil au fost traduși deja). În visele nebunești, sunt o Isabel Allende+Louis de Bernieres+Jeffrey Eugenides a literaturii române (lista se schimbă mereu și e pe historical fiction sau nu), mai nou Jessie Burton și Nicole Krauss, singurul neacompaniat în mod constant pe orice listă a mea fiind John Donne.

 

În viața reală, aș fi vrut să fiu Martha Gellhorn (inclusiv în varianta Nicole Kidman), Diana Athill (editoare și scriitoare legendară), funcționara de la poșta din cartierul meu bucureștean, Sister Irini de pe insula Amorgos (sau măcar pisica ei, Omorfoula, adică Frumoasa), pensionara din știrea asta: „a 93-year-old woman who has had her first novel published has used its proceeds to buy a house in Devon to look after some of her friends” (lucru pe care nici un debutant din România nu-l va putea face decât, poate, peste câteva sute de ani), și enorm de multe alte personaje interesante.

Celor care ajung aici întâmplător:

nu am rune de vânzare, nu fac divinații, nici horoscoape; nici manuale școlare. Aici se află o altfel de Rună.

Spun asta pentru că cei care ajung aici caută ori rune, ori toalete la metrou. Am o Rună - un roman publicat în 2016, care face un fel de divinații, e magie, dar nu e horoscop. Am Toalete - un text în blog - e despre toalete, dar cei care caută disperați pe google un veceu în miezul nopții la metrou vor fi foarte pissed off să dea peste textul meu kilometric care nu-i ajută cu nimic și nu le rezolvă problema stringentă. Sorry, folks!

© 2017-2020 by Lia Vernescu