când moartea / nu scrisul

Povestea romanțată a sângelui meu

Limba română la cafeneaua englezească (+invers)

Venin internautic

In time

1/8
Please reload

„United KingdomS” ?!

April 11, 2018

Duminica trecută, o călătorie la Londra. Outdoor advertising în capitală (și în general în UK) e aproape inexistent (ăsta e unul dintre lucrurile care mi-au plăcut la nebunie at first sight - advertisingul nu sufocă strada, strada nu te sufocă pe tine; decența și bunul gust primează). Totuși, acolo unde există panouri publicitare, strategic amplasate în locuri alese pe sprânceană, îmi place să le văd.

 

Pe aproape toate panourile uriașe erau nu reclamele obișnuite, ci un arab (adică un bărbat cu văl), iar mesajele care-l însoțeau îmi aminteau de sloganele ceaușiste. L-am recunoscut imediat, i se făceau campanii și în presă - „progresistul prinț al Arabiei Saudite”. Dar ce căuta el pe tot outdoorul londonez? Aaaa, Brexit. Ăsta va fi viitorul după Brexit. N-au mai vrut Europa, acum ridică osanale ceaușiste unui prinț „progresist” al celei mai primitive și brutale țări arabe („having one of the worst human rights records in the world”), care, în secolul 21, încă mai execută cetățeni pe stadioane (prin decapitare, câte 2 execuții pe săptămână), unde femeia este un fel de creatură sub-umană și unde, dacă ești pro-democrație sau refuzi să te convertești la islam, ești executat...

 

Iată ce plutea pe cerul londonez:

 

 

 

Well, și? m-am întrebat, după ce mi-am revenit. Ce-l interesează pe londonezul de pe stradă de toate astea? Citind în FinancialTimes, unde e documentată toată campania (inclusiv poze) în articolul „Ad blitz masks unease over Saudi prince’s visit to UK”m-am lămurit că nu pentru londonezul de rând era campania, ci pentru prințul ăsta care venea în vizită, ca să se vadă el pe el pe toate gardurile (cum am spune noi), de la aeroport până la hotel și până la Downing Street... Și ceea ce eu vedeam acum era numai coada campaniei publicitare, panourile rămase după ce vizita trecuse.

 

Oare următoarea campanie panegirică cui va fi dedicată? Cărui „iluminat”? Lui Erdogan, mafiei italiene, sau poate o să am măreața surpriză să văd într-o bună zi mustața lui Dragnea plutind pe billboards deasupra podurilor la intrarea în Londra?... Londonezii nu vor ști cine e, vor crede că e Erdogan și nici nu vor ști ce aproape de adevăr vor fi, mai ales acum, cu mărețul proiect pur erdoganian al lui Dragnea privind „defăimarea țării”... Era să zic „proiectul de defăimare a țării”, ceea ce n-ar fi fost prea departe de adevăr. Ei defăimează țara. Din cauza lor România are o „faimă” atât de proastă peste hotare. Din cauza guvernării, nu a românilor în general. Foarte des sunt întrebată ce țară e aceea din care milioane de cetățeni emigrează pentru că nu se poate trăi. Și mă întreabă câtă sărăcie și ce condiții teribile de trai trebuie să fie în țara aceea, cât de prost trebuie să fie ea guvernată, încât se emigrează masiv din ea. 9 români aleg să plece în fiecare oră - tinerii, creierele, specialiștii și atâția oameni muncitori; îi întâlnesc uneori prin Anglia, unii o duc foarte bine, alții locuiesc câte 3 într-o cameră închiriată sau au o cămăruță într-un apartament la comun, însă sunt mulțumiți și așa, pentru ei viața așa e mai trăibilă și mai bună decât în țară, fie fiindcă respiră liber într-un loc civilizat, fie fiindcă muncesc și sunt plătiți cu salarii decente, și nu s-ar întoarce nicicum în România, țară în care - mărunt exemplu - guvernul anunță „măriri de salarii” care de fapt sunt tăieri, încât acum și mai mulți români vor să emigreze). România e pe locul doi în lume la emigrare, după Siria (țară în care se fuge de un război cumplit, românii oare de ce sau de cine fug atât de dramatic?): 3,4 milioane de români au plecat din ţară în ultimul deceniu (anunță o agenție de știri în februarie anul acesta). Așadar, cine defăimează țara?

 

Revenind la panourile londoneze, cel care mi-a dat fiori de gheță pe șira spinării este acesta:

 

Știu. Nu se vede prea bine. E un pic mai clar aici:

 

Este așa: steagul Arabiei Saudite sus, peste steagul Marii Britanii care e jos. Între, scrie UNITED KINGDOMS. ... ?!

 

Dacă mai aveam speranțe cu Brexitul și eram un pic optimistă (în James Bond, The 3 Musketeers & Miorița. Via Shakespeare...), acum am înțeles clar înspre ce se îndreaptă UK după Brexit, cu cine va face comerț (fiindcă nu va mai avea de ales), de la cine așteaptă salvatoarele cooperări, cum va arăta viitorul după Brexit, cu cine se va uni odată ce s-a dez-unit de Europa... „The United Kingdoms”. Ce m-a amuzat este foarte inspiratul logo al companiei outdoor care deține panourile, amplasat superb sub toată propaganda asta: „Storm”.

 

În fine... Mergem mai departe prin Londra și imediat văd asta, fapt care iar mă amuză:

 

Pe urmă ajungem la Chelsea Barracks, un loc iconic londonez, cum declară și sloganul: „A heritage. A destiny. A legacy”. Au fost dărâmate și acum cineva va construi ceva peste. Să vedem cine...

 

 

 Da. Iată cine va duce mai departe londonezele „the heritage, the destiny, the legacy”:

Și cu asta, mi-a ajuns, a fost prea mult pentru o singură călătorie, într-o zi de martie, sub un cer încenușat, prin Londra...

 

10 Octombrie

... Așadar acest „prinț progresist” al celei mai primitive și brutale țări arabe a ordonat the grissly and horrific murder of the journalist Jamal Khashoggi. Și-a amintit atunci vreun jurnalist britanic de nerușinatele osanale aduse acestui „prinț” și de deșănțata campanie publicitară rulată pe panourile londoneze cu numai câteva luni înainte de crima asta cumplită? Nu.

 

Ca să pună capac, aflu în iunie că tocmai acest „prinț saudit” este cel care a cumpărat Salvator Mundi a lui Leonardo DaVinci (in a head-spinning auction story care poate fi citită pe net). De la un milionar rus la un măcelar arab. Bietul Leonardo DaVinci și bietul Salvator Mundi, pe mâinile cui le-a fost dat să ajungă.

... Și asta e lumea în care trebuie eu să trăiesc. Au dreptate cei de la headtopics.com: „the painting is [now] ‘lost’ [forever]”...

 

 

 

 

 

Share on Facebook
Share on Twitter
Please reload

Please reload

© 2017-2019 Lia Vernescu