când moartea / nu scrisul

Povestea romanțată a sângelui meu

Limba română la cafeneaua englezească (+invers)

Venin internautic

In time

1/8
Please reload

A Transylvanian feel... Ingrid.

April 3, 2017

~ Der Reiter auf dem Fahlen Pferd - painting by Ingrid Clapham ~

 

Într-un antiques shop, printre obiecte umplând până în tavan încăperea. Ne-a atras cu o forță extraordinară, de cum am intrat; ne-am făcut loc printre obiecte să ajungem la el. Am crezut că e privirea lui lunară, frumusețea spectrală, întruparea lui liniștitoare (deși „calul palid” - al patrulea și ultimul - din Apocalipsa biblică numai liniștitor nu poate fi: „cel ce sta pe el se numea Moartea, și împreună cu el venea după el Locuința morților”) nouă părea a ne spune „I am here, do not be afraid”... Da, dar, pe lângă toate astea, mai era ceva. Soțul meu, care era cu mine, m-a lăsat fără cuvinte (ca de obicei):

 

„There is a Transylvanian feel to it, I don't know how to explain.”

 

Ne-am precipitat amândoi să-l întoarcem, riscând să dărâmăm bronzuri, marmuri, mormane de obiecte prețioase. Ne-a salvat Peter, the shop attendant, altfel am fi plătit usturător pentru obiectele sparte. Și, pe spatele tabloului, ca într-un vis, citim următoarele:

 

 

Ingrid.

Întrebăm dacă mai sunt și alte tablouri. Peter ne arată colecția: alte tablouri ale ei, enorme sau miniaturi, corespondență, fotografii; și un catalog al tuturor tablourilor în care întrezărim, prea fugar, o lume care ne taie respirația - lumea ei. Și da, am văzut-o și pe ea, pe Ingrid cea frumoasă, într-o fotografie pe spatele căreia cineva scrisese o dedicație care se încheia: „România, 1968” (și, privind-o, mi s-a năzărit că eu o știu pe Ingrid, să o descopăr chiar azi de ziua mea a fost minunat)... În mâinile cui vor ajunge toate acestea? Prin câte mâini și în câte locuri se vor împrăștia?

 

Fiindcă Ingrid a murit în 2012. „Rosemarie Ingrid Clapham née Unger, German/British 1926-2012”.

 

Pe net nu există mai nimic despre Ingrid, în afară de faptul că tablourile ei s-au vândut și se vând în case de licitații. Sau că a pictat și câteva icoane pe care le-a dăruit unei comunități ortodoxe englezești.

 

Locul acestor tablouri ar fi într-un muzeu de artă. Nu am atâția bani încât să-i cumpăr tablourile. Dacă aș avea, le-aș cumpăra și le-aș dona unui muzeu. Sau i-aș face un mic muzeu. Dar nu știu nici măcar care e locul ei de naștere...

 

Urmarea poveștii - aici


 

Share on Facebook
Share on Twitter
Please reload

Please reload

© 2017-2019 Lia Vernescu