când moartea / nu scrisul

Povestea romanțată a sângelui meu

Limba română la cafeneaua englezească (+invers)

Venin internautic

In time

1/8
Please reload

Ce țară e aceea...?

August 4, 2017

Ce țară e aceea în care suni un spital orășenesc pe numărul de telefon fix și nu răspunde nimeni o zi întreagă? Nici a doua zi. Niciodată.

 

Formez fixul, sună îndelung până să aud, în sfârșit, o voce. În ondulatul grai ardelenesc, care mă înduioșează instantaneu. Însă urmează o dezamăgire: vocea nu e vie, e numai o înregistrare care spune: „ați sunat la spitalul orășenesc X, pentru operator formați zero”. Aa, îmi zic, și imediat mă bucur: s-au modernizat, urmează opțiunile. Aștept, însă nu urmează nimic. Nici o altă opțiune. Comic, penibil. Neavând încotro, apăs tasta zero. Sună. Și sună. Apoi telefonul moare. Am crezut că am pierdut legătura chiar când cineva a răspuns, așadar formez din nou. Degeaba. Telefonul moare de fiecare dată.

 

Sun pacientul pe mobil și, printre altele, povestesc faza cu telefonul spitalului. Aaa, nu, zice pacientul, păi nimeni nu mai folosește telefoanele fixe în ziua de azi. Adică, i se părea normal. Și, dacă vrei să vorbești cu doctorul unui pacient să afli mai multe fiindcă pacientul e la reanimare și nu poate vorbi, sau nici nu mai știi dacă e în viață, și tu nu ai „mobilul” doctorului, și te mai și afli în afara țării și ești înnebunit să știi ce se întâmplă, ce faci? Mmm? Adică ți se pare normal ca nimeni să nu răspundă la telefonul unui spital? Sau, dacă ești un om în vârstă, într-un sat la zeci de kilometri de spital și ai nevasta internată, și nici unul din doi nu are telefon mobil, și vrei să afli ce se întâmplă, ce faci? - rogi un vecin să te transporte la spital și dormi la poarta spitalului nopțile? Ce țară e aceea în care un spital nu are centrală și număr de telefon funcțional, și nici un număr de telefon, de fapt - dar pe website afișează două astfel de numere, așa, de ochii lumii?

 

Dar ce țară e aceea în care cetățeanul a ajuns la un asemenea hal de resemnare încât asta i se pare normal?

 

Ce barbari conduc această de țară? Ce ignoranți, ce inutili, ce dezastre de politicieni își bat joc de poporul pe care-l „conduc”? Nu de politicieni și nu de partide avem nevoie. Ci de specialiști, de creiere. Când se va termina cu plaga asta numită „politică” și cu acești paraziți numiți „politicieni” încuibați în „partide politice”? Când se va termina cu politicienii ajunși autorități?

 

Pentru că în spitalul cu pricina cadrele medicale își fac, de fapt, pe cât le permite bugetul, datoria de cadre medicale. Și sunt cadre medicale admirabile. E un spital absolut ok, în care chiar se salvează vieți și se îngrijesc oameni. În care nu trebuie, ca în alte spitale, să plătești infirmiera oridecâteori ai nevoie să folosești toaleta și oridecâteori ți se aduce tratamentul. În care ți se aduce tratamentul și nu trebuie să trimiți tu o rudă la farmacie să ți-l cumpere, fiindcă spitalul nu are medicamente deloc. În care nu mișună gândaci pe pereți. În care nu ești „tratat” cu iritare, nervi, dispreț și în care nu ești umilit. În care nu se moare inutil. Și tot așa. Am aflat apoi că bugetul mizerabil i-a pus în situația de a alege între a păstra infirmiere sau centraliste. Și au ales.

 

Așadar, ce țară e aceea? O biată țară, în care trăiesc și oameni minunați, condusă de barbari.

 

Credeam că nu mai scriu în acest blog. Însă voi scrie de acum numai despre astfel de lucruri. Această rubrică va fi una foarte lungă, la care voi adăuga continuu.

 

***

Eram în Ibiza și discutam cu doi localnici. Inevitabil, am ajuns la politică și politicieni. Povesteau că spitalul local (singurul de pe insulă) a fost recent renovat, extins, modernizat, dotat cu aparaturi sofisticate (pe care, ca în România, nimeni nu le folosește fiindcă n-au specialiști), iar alături au construit o clădire de locuit cu apartamente pentru cadrele medicale. Numai că, atunci când clădirea a fost gata, văzând ce minunăție a ieșit, autoritățile locale au decis subit că, la naiba cu cadrele medicale, n-au decât să închirieze apartamente în oraș, noi mai bine transformăm clădirea asta în hotel pentru turiști, să facem mai mulți bani! Ibiza e o destinație turistică foarte scumpă - cine și pentru cine face acești „mai mulți bani”?... Urmarea a fost că los ibicencos au rămas fără cadre medicale pe insulă pentru că nimeni nu-și permite să plătească chiriile exorbitante care se practică într-un astfel de paradis turistic; nimeni nu vrea să fie cadru medical în Ibiza. Toți localnicii cu care am discutat spun același lucru: nu sunt doctori, poți să ai un atac de cord că nu te salvează nimeni, n-are cine. Toți trăiesc cu speranța că nu vor avea nevoie de doctori... Iar copiii lor, din pricina prețurilor imobiliare cumplite, trebuie să plece în Spania continentală să muncească, să-și întemeieze o familie, să-și poată permite o casă (precum venețienii, care suferă similar de pe urma turismului). I-am întrebat de ce nu protestează, de ce nu trag la răspundere autoritățile. De ce? De frică. De aceeași frică de care aud în România. Viața apoi le-ar deveni, individual, insuportabilă. Se vor simți vânați, vor fi „pedepsiți” în fel și chip pentru „tupeul” de a lua atitudine. Pentru că, pe o insulă (adică într-o comunitate restrânsă și izolată), ești total la mâna politicienilor ajunși autorități.

 

Și, firește, în presa locală citești invariabil de scandaluri cu politicieni corupți - atât cât pot răzbate în presă astfel de adevăruri...

 

Însă mi-a plăcut la un moment dat un lucru: săturați de negreala și mâlul politicii, los ibicencos au scos un ziar unde publică numai știri bune și interesante: „Ibiza Optimista”.

 

 

 

 

Share on Facebook
Share on Twitter
Please reload

Please reload

© 2017-2019 Lia Vernescu