când moartea / nu scrisul

Povestea romanțată a sângelui meu

Limba română la cafeneaua englezească (+invers)

Venin internautic

In time

1/8
Please reload

Mare hieratică

June 23, 2017

Cea mai stranie (și frumoasă) experiență muzicală a fost în vacanța asta: hell and heaven. Hell - călătoria și casa în care am stat. Heaven - locul în sine, prietenii din apropiere și din depărtare. Și marea. O mare turbată, și o mare hieratică.

 

Am prins două furtuni cumplite și, ca să ne adormim și liniștim cumva, puneam muzică. Erau fulgerele, urletul mării, urletul vântului, urletul ploii. Printre, Capella Romana - Icons of Sound cu muzică bizantină așa cum s-a auzit ea acum o mie de ani. Au refăcut muzica din Aghia Sofia din Constantinopol, după partituri muzicale de la anul 1100, cu ajutorul fizicii moderne; au recreat, riguros științific, reverberația sunetelor vocilor umane în pereții de marmură ai Aghiei Sofia. În Cherubic Hymn, au, pe la minutul 6, chiar marea. O mare făcută din voce umană, o mare reală.

... Era ca și cum încercam să domolim marea turbată de afară cu marea asta muzicală hieratică. Era de parcă eram chiar la anul 1100. Și chiar am adormit (unul dintre puținele somnuri pe care le-am avut acolo).

 

... Cu ani în urmă, povesteam cu o familie prietenă, de descendență din Cappadocia și Constantinopol, foarte legați încă de comunitatea restrânsă de greci care au mai rămas în Constantinopol (poveste lungă); printre altele, vorbeam despre Aghia Sophia și despre cum s-or fi auzit liturghiile și corul acolo, în ea, pe vremuri. Încercând să ne imaginăm, dar și căutând pe internet, am dat peste Capella Romana. De atunci, ne-a însoțit mereu, ca o muzică de îmblânzire...

 

Pentru că explicațiile care însoțesc muzica sunt foarte importante și absolut fascinante, îmi iau libertatea să le redau aici, ca citat. Pentru detalii, vizitați Capella Romana și Icons of Sound. Așadar:

 

„We live in a culture that values dry, direct, and efficient sound. This aesthetic predisposition emerged during the Machine Age (1900-1933) and it transformed our relationship to sound. Before, speech or chanting reverberating in resonant ancient stone interiors made individual words unclear. The electroacoustic signal, stripped of ambient noise, and piped into dry and inert rooms, by contrast, allowed individual words to be heard with clarity and directness.

 

Modern acoustics started with the building of Boston's Symphony Hall (1900). In the process the physicist Wallace Sabine discovered a formula for predicting the reverberation of a space. This is the length of time a sound produced in an interior continues to reflect off surfaces until it gradually decays into inaudibility. Sabine's formula established a relation between materials and interior volume. This discovery ushered in the development of acoustics as science and the engineering of new synthetic building materials. Both advances allowed the reverberation of any interior to be manipulated and adjusted for the particular function of a space. As the aesthetics of the modern dry and efficient sound permeated the city, it shaped the expectation of concert hall acoustics from an average reverberation time of 4 seconds to a drop to ca. 2 seconds. In treating reverberation as noise, modern technology severed the relationship between sound and space.

 

By contrast, in the pre-modern world the acoustics of the space was the direct product of the natural materials. The marble interior of Hagia Sophia was 70 meters long, while in height it reached 56 meters at the apex of the great dome. The vast chamber and its reflective surfaces of marble and gold resulted in unprecedented acoustics of over ten seconds reverberation time. As a museum Hagia Sophia today has lost its voice, no performances could take place in it. Using new digital technology developed at CCRMA, the second portion of Cappella Romana's concert at Bing aims to recreate sound of what singing in Hagia Sophia must have been like. Each singer caries a microphone that records the sound transforming it into a digital signal, which is then imprinted with the reverberant response of Hagia Sophia. What you hear as a wet sound is the product of a digitally produced signal transmitted through loudspeakers placed strategically to create an enveloping soundfield. This digital signal may shock you with the way it relativizes speech, transforming its content into a chiaroscuro of indistinct but immersive sound. For the Byzantines, this sonic experience was associated with the water: the waves of the sea.”

 

„Jonathan Abel, consulting professor at CCRMA

Bissera Pentcheva, associate professor at the Art & Art History Department”

 

 

 

a chiaroscuro of indistinct but immersive sound” „the waves of the sea” Da, pe la minutul 6, vocile umane se transformă în waves of the sea. Se aude chiar marea...

 

Cu uimire, am descoperit că fondatorul și dirijorul ei este Alexander Lingas (Senior Lecturer in Music at City University in London and a Fellow of Oxford University's European Humanities Research Centre). Pentru noi - Alexander, acel Alexander care îl însoțește uneori pe Father Ian la biserica grecească de aici din UK, unde cântă, bizantin, la strană. După liturghie, întotdeauna se poartă discuții la o cafea. Alexander ne-a recomandat o dată, în treacăt, Cappella Romana, dar fără a spune mai mult. Iar noi nu ne-am uitat atunci. Am descoperit acum, departe, ascultând marea hieratică, faptul că el e acel Alexander. Este de o modestie extraordinară care ne amuțește. O modestie „amuțitoare”.

 

Iar aici, extraordinara Icons of Sound - (citez din autoare, Bissera Pentcheva) „Hagia Sophia’s aesthetic of transience” sau cum lumina naturală a zilei generează sunet, „the descent of the Holy Spirit in matter, transforming the inert into an animate empsychos eikon (in-spirited icon)” .

 

 

 

Share on Facebook
Share on Twitter
Please reload

Please reload

© 2017-2019 Lia Vernescu