când moartea / nu scrisul

Povestea romanțată a sângelui meu

Limba română la cafeneaua englezească (+invers)

Venin internautic

In time

1/8
Please reload

Venin internautic

September 26, 2018

Mânuțele internaute generează creier internaut, nu invers, mi-e clar. M-am trezit recent dialogând cu oameni nu pe viu, ci pe virtual. Și m-am lecuit.

 

▪ Chiar acum cineva îmi trollează numele prin bot-uri penibil alcătuite, pe site-uri absolut imunde. Mi se trage de la Smartwoman (care n-au https) unde publicasem în august, din impulsul de a testa piața și vedea reacții, un articol („Limba română la cafeneaua englezească”). Un răspuns al meu la comment-ul unui cititor a fost copiat și pus în bot-urile astea prăpădite, de cineva dezgustător de laș. Mai degrabă mă amuză decât enervează.

 

▪ Într-un dialog cu altcineva, am aflat că sunt „o vacă”, „nu înțeleg nimic din literatură”, „sunt superficială” și „am puține și sclifosite lecturi”. Cine mi-a spus toate astea are, parțial, dreptate (eu îmi știu locul și n-am pretenții false și nesimțite). N-are dreptate cu „vaca” 😊- se vrea a fi o insultă dar nu e.

... Afirmase următoarele despre Ioan-Petru Culianu: „Există versiunea că acest personaj (din punctul meu de vedere, imitator lipsit de grație al lui Eliade) a fost agent al Securității, și că a fost executat de foști tovarăși de-ai lui, pentru că, după 1989, a trădat „cauza”. Misiunea lui principală fusese să-l convingă pe Eliade să viziteze România comunistă și să stea de vorbă cu Ceaușescu, care ar fi avut mult de câștigat - ca imagine - dintr-o asemenea întrevedere.” Afirmație halucinantă la care m-am inflamat teribil. Am crezut că n-am înțeles bine, așadar i-am mai dat o șansă: „Când ziceți „acest personaj” vă referiți la Culianu?!” La care n-a răspuns. De unde am dedus că da, se referea la Culianu. Am fost șocată, oripilată, indignată. Am luat foc. Cea mai cruntă insultă care i se poate aduce lui Culianu este tocmai ce spusese interlocutorul (plus „imitator de mâna a doua al lui Eliade”, „un epigon de mâna a doua lipsit de talent și imaginație”). ?! Nu redau aici tot „dialogul”, n-are sens. Veninul e în doză prea mare.

 

▪ În același timp, m-am trezit comentând pe o platformă celebră în mediul internautic românesc. A fost o altă experiență bulversantă (dacă nu terifiantă), cu siguranță caragialesc tragi-comică. Cu ocazia asta am aflat că eu sunt un partid politic care n-are soluții dar vrea puterea (un comentator mi-a spus așa: „Dar de păcălit nu păcăliți pe nimeni. De fapt nu aveți soluții, vreți doar să ajungeți la putere. Asta e firesc, ăsta e scopul normal al oricărui partid politic, să ajungă la putere.”), că „eu și Angela Merkel ardem lignitul” și că „eu fac parte din eco-marxiștii Occidentului”, mai exact sunt „o activistă ecologică” din „secta lui Elon Musk”... Mi s-au spus tot felul de lucruri în viață, dar nimeni niciodată nu mi-a mai spus „ești un partid politic”. Nervii lui pe mine (în afară de nervii politici aferenți subiectului discutat) veneau din faptul că eu eram contra dieselului (care e dovedit toxic, carcinogenic, letal - precum artidele politice de la noi) iar el îl susținea cu o ardoare de fanatic (propunea „demolarea selectivă a Bucureștiului” ca să reducă poluarea orașului și să salveze dieselul de la extincție). Mare e grădina internetului, psihopații internauți zburdă liber în ea...

 

Răspunsul meu către cel care mi-a spus toate astea a fost următorul: Așadar, eu sunt „un partid politic”. Uluitor. Nimeni niciodată nu mi-a mai spus așa ceva… Iar undeva mai jos spuneți că eu și Angela Merkel „ardem lignitul” 😊. Angela probabil că și ea cu tot cu partidul care e. Ce urmează? – că eu și prințul Charles ne bem ceaiul, și el probabil cu partid cu tot (deși el e apolitic prin naștere, iar eu sunt apolitică prin opțiune), și călătorim în mașini care merg pe lemne, fiindcă nu suportăm dieselul carcinogenic, în timp ce Elon Musk meșterește pe ascuns avioane pe energie solară – și el tot cu partidul care e, firește – așa, ca să vă enervăm pe dvs. cu tot dinadinsul… Îngrijorător.

 

Însă pe urmă totul a degenerat în ceva înfricoșător. Atunci m-am întrebat cum se rezistă violenței și urii, verbale sau scrise, a unor necunoscuți? Cum se trece peste episoadele astea urâte? Eu sunt un nimeni, dar observ că odată ce ieși în lume și te afișezi public, veninul apare imediat. E stupid să sufăr din cauza unor persoane pe care nici măcar nu le cunosc, însă am ieșit foarte traumatizată din aventurile astea. Mai rău e că m-am surprins eu pe mine că încep să dau cu pietre. De fapt asta m-a traumatizat mai mult decât orice: reacția mea...

 

Apoi am încercat să găsesc materiale pe net despre cum să gestionezi veninul ăsta internautic și am dat peste o știre despre un blogger japonez care, chiar după ce susţinuse într-un oraș o conferinţă de presă despre „certurile pe internet” şi despre modul cum să le gestionezi, a fost asasinat tocmai de un internaut cu care se certase online... Înjunghiat într-o toaletă. Altă toaletă...

 

În clipa aia m-am lecuit instantaneu de orice pulsiune* de a mai „dialoga” pe net. Mi-am închis website-ul și am plecat în vacanță.

 

*(cf. DEX, pulsiune = senzație de tracțiune într-o parte care apare în unele boli, perturbând echilibrul - how appropriate!)

 


 

 

(foto wix.com)

Share on Facebook
Share on Twitter
Please reload

Please reload

© 2017-2019 Lia Vernescu