Cine sunt eu
o Florence Foster Jenkins a literaturii române. Mai exact: inversul ei. Ea avea tehnică dar n-avea talent, eu am talent dar n-am tehnică. Însă amândouă avem o pasiune greÈ™ită care ne consumă - dar ne È™i prelungeÈ™te - viaÈ›a. Literatura mea probabil că sună aÈ™a:
Altfel, I am a wasted brain.
Ce vreau să public
(datorii morale)
​
​
-
„Runa È™i demonul scrisului” (re-editare Runa din 2016 - a se vedea secÈ›iunea Runa)
-
„A Transylvanian feel... Ingrid. Muzeu pentru Ingrid” (proiect complex È™i eÈ™uat temporar - a se vedea secÈ›iunea Ingrid)
-
memoriile unui învățător din secolul trecut
-
și ale unui colonel topometrist
-
o monografie a satului meu transilvan
-
„The History of the Cândea/Kendeffy Family” (+ campanie pentru renovarea reÈ™edinÈ›ei lor - castel ruinat È™i neglijat)
-
„Povestea romanÈ›ată a sângelui meu”
-
jurnal dezosat. memorii alterate
-
„Matia al bibliotecilor pierdute” (Matia Corvin, adică)
-
„Frumoasele latine de la marginea Imperiului”
"when I could have been anything":
arheolog (+space archaeologist + remote sensing expert), jurnalist, scriitor, balerină, biograf, violonist, bijutier, sticlar, furniture designer, neuro-arhitect
Cine aș fi vrut să fiu
Scriitor de romane de dragoste - historical romance fiction. O Hilary Mantel + Kate Mosse (scriitoarea, nu fotomodelul Kate Moss) + Jason Goodwin + Victoria Hislop a literaturii române. Sau măcar o Marina Fiorato. Sau măcar să-i traduc pe toÈ›i în română (probabil au fost traduÈ™i deja). În visele nebuneÈ™ti, sunt o Isabel Allende + Louis de Bernières + Jeffrey Eugenides a literaturii române (lista se schimbă mereu È™i e pe historical fiction sau nu), mai nou Jessie Burton È™i Nicole Krauss, singurul neacompaniat în mod constant pe orice listă a mea fiind John Donne („the most tender, most scathing and most paranoid love poet in English letters” - John Stubbs in „John Donne: The Reformed Soul”).
În viaÈ›a reală, aÈ™ fi vrut să fiu Martha Gellhorn (inclusiv în varianta Nicole Kidman), Diana Athill (editoare È™i scriitoare legendară), funcÈ›ionara de la poÈ™ta din cartierul meu bucureÈ™tean, Sister Irini de pe insula Amorgos (sau măcar pisica ei, Omorfoula, adică Frumoasa), pensionara din È™tirea asta: „a 93-year-old woman who has had her first novel published has used its proceeds to buy a house in Devon to look after some of her friends” (lucru pe care nici un debutant din România nu-l va putea face decât, poate, peste câteva sute de ani), È™i enorm de multe alte personaje interesante.
acum trei sute de ani, trecând prin Venetia, eu:
and before that, I must have been a Greek cat, a blue monkey, a griffin, and the lost earring of a Minoan goddess
Ce o să fiu
Agata asta. Cred că e cel mai frumos obiect pe care l-am văzut vreodată.
O boabă ruginită, banală, încrustată în calcar - când au găsit-o arheologii în pământ - È™i pe care erau gata s-o arunce. Și ce desen extraordinar ascundea de fapt sub crusta de calcar È™i rugină... E o agată-sigiliu a PrinÈ›ului cu grifon (The Griffin Warrior), È™i a fost făcută prin 1450 BC, în Creta minoică, probabil. O capodoperă miniaturală (are numai 3.6 cm, „and the intricately carved scene can only be viewed in full detail with a photomicroscopy camera lens”) cum numai peste o mie de ani s-ar fi putut crea. Un rafinament la care probabil că nu vom mai ajunge niciodată. Au găsit-o lângă Palatul lui Nestor, în Peloponez, în dealul Ano Englianos, care a fost un simplu deal până s-au apucat arheologii să-l sape (precum Knossos-ul, care nu fusese È™i el decât un deal până pe la 1900 când s-a apucat Arthur Evans să-l sape). Pe mine mă vor găsi osificată în pământul dealului din satul meu transilvan, care, până o să vină un arheolog să-l sape, nu va fi È™i el decât un deal...
Demonul scrisului? Un È›ânÈ›ar pleznit cu lipa
Da. Mă chinuie demonul scrisului (sunt foarte la modă „demonii” ăștia; mie mi se trage de la Faulkner, îl citez în spaniolă că-mi sună mai clar: „un artista es una criatura impulsada por el ruido de sus demonios” - artist sau nu, asta-s eu). De mică mi-am parazitat familia cu fumurile mele literare; È™i asta continui să fac È™i acum, din păcate. Frustrant e că nimeni nu-mi spune verde-n față: lasă-te de scris fiindcă-È›i pierzi timpul. Din contră, mi se spune: nu renunÈ›a, ai talent etc. Între timp, viaÈ›a îmi scapă printre degete...
Și nu-s numai Covid-ul, obsesia bolilor È™i a morÈ›ii (de care sufăr de când mă È™tiu), nici numai tragediile personale prin care am trecut în ultimii ani. Vreau să las în urmă totul în ordine, să-mi plătesc datoriile literare morale. Însă nu sunt în stare să public (de asta scriu pentru mine aici). Site-ul ăsta e de fapt un sarcofag. Un sicriu. Un copârÈ™eu (pe ardeleneÈ™te, din maghiarul koporsó). Bine aÈ›i venit în copârÈ™eul meu literar!
...Și, de atâta aÈ™teptare, „el ruido de mi demonio” s-a subÈ›iat acum, s-a bagatelizat È™i răsuflat, nu mai e decât un È›iuit enervant de È›ânÈ›ar pe care să-l plezneÈ™ti cu lipa. Dezumflarea fabulosului: din demon, în insectă caraghioasă È›intuită de perete.
​
M-am gândit că undeva tre' să rămână È™i o fotografie de-a mea:
Notă: Celor care ajung pe situl meu întâmplător: nu sunt editură È™colară, nu am rune de vânzare, nu fac divinaÈ›ii, nici horoscoape. Aici se află o altfel de Rună.
Spun asta pentru că cei care ajung aici caută ori rune, ori toalete la metrou, ori metode de castrare, ori venin (sper că nu în scopuri criminale). Am o Rună - un roman publicat în 2016, care face un fel de divinaÈ›ii, e magie, dar nu e horoscop. Am un text intitulat Castrare, dar e vorba de castrare strict lingvistică nu altfel. Am venin, dar e din cel abstract, inofensiv - Venin internautic. Am Toalete - un text în blog - e despre toalete publice, dar cei care caută disperaÈ›i pe google un veceu în miezul nopÈ›ii la metrou vor fi foarte pissed off să dea peste textul meu kilometric care nu-i ajută cu nimic È™i nu le rezolvă problema stringentă. Sorry, folks!