Epitaf
Întrucât acesta este un sarcofag pentru Runa, înainte de a-l închide aveam nevoie, firește, de un epitaf. Singurul care a scris vreodată ceva despre mine și despre scrisul meu este criticul Alex. Ștefănescu (nu în mod public; de ce nu în mod public? ca să nu se facă de râs, ca să nu se compromită). Bănuiesc că e și singurul care a citit Runa integral vreodată, fapt pentru care îi mulțumesc. Am cerut permisiunea să-i folosesc aici cuvintele.
„Aveţi un scris efervescent şi diafan, parcă bateţi cuvintele cu telul şi obţineţi o spumă care se revarsă peste marginile paginii (sau ale monitorului). Amestec de lirism şi maliţie, de reverie şi umor, proza dv. se citeşte cu plăcere (deşi sunt şi momente când show-ul se lungeşte parcă prea mult).”
martie 2011 - Alex. Ștefănescu
„Tot ce atingeți se transformă în aur literar.”
iulie 2017 - Alex. Ștefănescu
(eu:) „Dar de ce să nu scriu, la un moment dat, și un roman?! Toată lumea e îngrozită de ideea că aș putea să mă apuc de un roman!”
(Alex. Ștefănescu:) „Problema nu e că n-ar trebui să scrii un roman. Ai și scris. Runa ce e? Problema e că romanul ar trebui să fie inteligibil în ansamblu, nu numai la nivelul fiecărui pasaj. Cititorul are nevoie să i se răspundă mereu la întrebarea „ce se mai întâmplă?” (chiar și dacă romanul ar fi picaresc, suprarealist, delirant, oniric etc.)
Tu scrii parcă pentru tine, nu pentru ceilalți. Fiecare fragment este extraordinar, este literatură bună, frizează chiar genialitatea, dar împreună îl obosesc și îl descurajează pe cititor. Este ca și cum eu ți-aș aduce în dar nu un colier cu diamante (așa cum meriți, de altfel), ci un camion de bijuterii (așa cum de asemenea meriți). Cum înoți în atâtea bijuterii?
...Scrisul tău trebuie prizat de cititor în doze mici, fiind foarte dens...
Dacă nu ții seama de sfatul meu, ai să ajungi ca Joyce, al cărui roman, de mare valoare estetică, Ulise, este mai degrabă o carte de muzeu decât una citită cu pasiune.”
decembrie 2017 - Alex. Ștefănescu
„Istorisirea dv. ... e o pagină de mare literatură. Asemenea texte ar trebui colecționate cu grijă și publicate într-un volum. Nu au nevoie de o construcție care să le lege.
Dacă nu faceți asta, greșiți foarte tare și într-un mod condamnabil, este ca și cum ați arunca la gunoi tablouri de Rembrandt și Van Gogh.”
septembrie 2017 - Alex. Ștefănescu
„Asta îmi place la scrisul dv. Mă uit la el cu încântarea cu care mă uit la un foc. (Adeseori, noaptea, în grădina mea, aprind un foc și mă uit fascinat la el ore întregi. Jocul imprevizibil al flăcărilor, misterul lor mă captivează, ca un spectacol metafizic.) Aș plăti bilet la un recital în care să vorbiți numai dv., despre orice. Povestit, descris sau comentat de dv., orice episod al vieții de fiecare zi devine interesant, în sensul dat de Kierkegaard acestui cuvânt.”
august 2017 - Alex. Ștefănescu
Nu mi s-a urcat la cap. Sunt o sceptică incurabilă, iar Alex. Ștefănescu e un entuziast incurabil (caz fericit). A mai spus și despre alții lucruri foarte asemănătoare celor de mai sus (de exemplu, despre Lorena Lupu: „Surprinzător este faptul că totul, chiar și cel mai anost segment de viață, devine, regândit și comentat de Lorena Lupu, interesant. Captivant. Cuceritor.” De asta am și pus niște valuri - repetitive - ca fundal...). Convingerea mea e că ce spune despre scrisul meu este numai „expresie a unui moment de entuziasm iresponsabil” - pe care mă bucur că nu și-l asumă public, ne scapă pe amândoi de ridicol.
Totuși, ca să nu creadă cineva că am inventat citatele de mai sus, Alex. Ștefănescu a avut foarte originala și amuzanta idee de a-mi trimite următorul „certificat de autenticitate”. Voilà!
Well, întrebarea care urmează, logic, după toate acestea este: dacă sunt, chipurile, așa „o mare scriitoare”, cum se face că nimeni pe planetă, în afară de Alex. Ștefănescu, n-a mai observat și nu observă? Logic: pentru că nu sunt, iar Ștefănescu bate câmpii cu grație (căci nu poate fi adevărată inversa; dacă sunt „o mare scriitoare” și literatura română mă lasă de izbeliște, e grav). Faptul că el m-a citit a fost pură întâmplare; de fapt, a fost absolut din întâmplare. S-ar fi putut să nu fi fost deloc. De aceea am și intitulat textul ăsta „epitaf”. După el nu mai urmează nimic.
Ba, urmează. Adevăratul epitaf. Dar, mai înainte, asta:
„Lia, am citit cu atenție textele [...]. Povestea romanțată a sângelui meu e stranie investigație genealogică, o călătorie în timp și o visare cu ochii deschiși, o dezmărginire a ființei tale prin amintiri nebuloase și o metafizică a ascendenței. Nimeni în România în momentul de față nu poate scrie la nivelul ăsta. Într-un studiu mai amplu te-aș compara cu Borges.”
24 Iunie 2018 - Alex. Ștefănescu
Uaaaaa. Exagerat. Borges? Eu? Să fim serioși. Ca a doua zi să aflu, în sfârșit, „cum stau lucrurile”. Exact cum bănuiam mai sus. Comic. Ce penibilă am fost - cu cartea, cu „epitaful”, cu blogul etc...
Adevăratul epitaf e acesta:
„Uite, Lia, cum stau lucrurile. [...] n-aș putea să conving pe nimeni că ești o mare scriitoare câtă vreme Runa e neclară și greu lizibilă.
Nimeni, din cei pe care îi cunosc, nu ar avea răbdare să descifreze silnic textul și să exclame: „Da, dom'le, Alex. Ștefănescu are dreptate!” Reacția ar fi exact invers:
„Care mare scriitoare?! Nu se înțelege nimic din ce scrie.”
25 Iunie 2018 - Alex. Ștefănescu
În sfârșit, adevărul! Greu a fost să-l extrag. Dar ce bine e să-l aflu. Păi, prietenii mei torturați îmi spuseseră la fel: că e neclară, greu citibilă și că nu se înțelege nimic din ce scriu!
Întrebarea e: de ce, atunci, Alex. Ștefănescu a mai spus lucrurile alea minunate despre scrisul meu? În varianta roz ar fi din bunătate, din entuziasm, din delicatețe și ca să mă încurajeze; e sincer convins că scriu bine (pe texte mici, pe proze scurte) și i se pare că ar fi păcat să mă las de scris, ar fi o irosire de talent. A încercat în mai multe rânduri, discret și în mod ingenios, să mă resuscite literar... Însă, ca să poată scrie public despre Lia Vernescu, așteaptă ori să re-public Runa editată cum trebuie, ori să public altă carte. Well, nu va fi nici una, nici alta. Aș vrea să re-public Runa, însă nu ca să scrie Ștefănescu despre ea, ci pentru că vreau să o las în ordine în urma mea, în varianta ei cea mai bună.
După asta, normal ar fi să șterg totul (blog, citate, site) și mai ales pagina Runa a site-ului - scrise demult, înainte de epitaf. Nu le șterg. Le las aici pentru cei care ar putea să învețe ceva din (sau să se amuze de) aventura mea literară eșuată. Mi-am trăit my writing delusion. Până la capăt.