Epitaf
Întrucât acesta este un sarcofag pentru Runa, înainte de a-l închide aveam nevoie, fireÈ™te, de un epitaf. Singurul care a scris vreodată ceva despre mine È™i despre scrisul meu este criticul Alex. Ștefănescu (nu în mod public; de ce nu în mod public? ca să nu se facă de râs, ca să nu se compromită). Bănuiesc că e È™i singurul care a citit Runa integral vreodată, fapt pentru care îi mulÈ›umesc. Am cerut permisiunea să-i folosesc aici cuvintele.
„AveÅ£i un scris efervescent ÅŸi diafan, parcă bateÅ£i cuvintele cu telul ÅŸi obÅ£ineÅ£i o spumă care se revarsă peste marginile paginii (sau ale monitorului). Amestec de lirism ÅŸi maliÅ£ie, de reverie ÅŸi umor, proza dv. se citeÅŸte cu plăcere (deÅŸi sunt ÅŸi momente când show-ul se lungeÅŸte parcă prea mult).”
​
martie 2011 - Alex. Ștefănescu
„Tot ce atingeÈ›i se transformă în aur literar.”
​
iulie 2017 - Alex. Ștefănescu
(eu:) „Dar de ce să nu scriu, la un moment dat, È™i un roman?! Toată lumea e îngrozită de ideea că aÈ™ putea să mă apuc de un roman!”
(Alex. Ștefănescu:) „Problema nu e că n-ar trebui să scrii un roman. Ai È™i scris. Runa ce e? Problema e că romanul ar trebui să fie inteligibil în ansamblu, nu numai la nivelul fiecărui pasaj. Cititorul are nevoie să i se răspundă mereu la întrebarea „ce se mai întâmplă?” (chiar È™i dacă romanul ar fi picaresc, suprarealist, delirant, oniric etc.)
Tu scrii parcă pentru tine, nu pentru ceilalÈ›i. Fiecare fragment este extraordinar, este literatură bună, frizează chiar genialitatea, dar împreună îl obosesc È™i îl descurajează pe cititor. Este ca È™i cum eu È›i-aÈ™ aduce în dar nu un colier cu diamante (aÈ™a cum meriÈ›i, de altfel), ci un camion de bijuterii (aÈ™a cum de asemenea meriÈ›i). Cum înoÈ›i în atâtea bijuterii?
...Scrisul tău trebuie prizat de cititor în doze mici, fiind foarte dens...
Dacă nu È›ii seama de sfatul meu, ai să ajungi ca Joyce, al cărui roman, de mare valoare estetică, Ulise, este mai degrabă o carte de muzeu decât una citită cu pasiune.”
decembrie 2017 - Alex. Ștefănescu
„Istorisirea dv. ... e o pagină de mare literatură. Asemenea texte ar trebui colecÈ›ionate cu grijă È™i publicate într-un volum. Nu au nevoie de o construcÈ›ie care să le lege.
Dacă nu faceÈ›i asta, greÈ™iÈ›i foarte tare È™i într-un mod condamnabil, este ca È™i cum aÈ›i arunca la gunoi tablouri de Rembrandt È™i Van Gogh.”
septembrie 2017 - Alex. Ștefănescu
„Asta îmi place la scrisul dv. Mă uit la el cu încântarea cu care mă uit la un foc. (Adeseori, noaptea, în grădina mea, aprind un foc È™i mă uit fascinat la el ore întregi. Jocul imprevizibil al flăcărilor, misterul lor mă captivează, ca un spectacol metafizic.) AÈ™ plăti bilet la un recital în care să vorbiÈ›i numai dv., despre orice. Povestit, descris sau comentat de dv., orice episod al vieÈ›ii de fiecare zi devine interesant, în sensul dat de Kierkegaard acestui cuvânt.”
​
august 2017 - Alex. Ștefănescu
Nu mi s-a urcat la cap. Sunt o sceptică incurabilă, iar Alex. Ștefănescu e un entuziast incurabil (caz fericit). A mai spus È™i despre alÈ›ii lucruri foarte asemănătoare celor de mai sus (de exemplu, despre Lorena Lupu: „Surprinzător este faptul că totul, chiar È™i cel mai anost segment de viață, devine, regândit È™i comentat de Lorena Lupu, interesant. Captivant. Cuceritor.” De asta am È™i pus niÈ™te valuri - repetitive - ca fundal...). Convingerea mea e că ce spune despre scrisul meu este numai „expresie a unui moment de entuziasm iresponsabil” - pe care mă bucur că nu È™i-l asumă public, ne scapă pe amândoi de ridicol.
TotuÈ™i, ca să nu creadă cineva că am inventat citatele de mai sus, Alex. Ștefănescu a avut foarte originala È™i amuzanta idee de a-mi trimite următorul „certificat de autenticitate”. Voilà!
Well, întrebarea care urmează, logic, după toate acestea este: dacă sunt, chipurile, aÈ™a „o mare scriitoare”, cum se face că nimeni pe planetă, în afară de Alex. Ștefănescu, n-a mai observat È™i nu observă? Logic: pentru că nu sunt, iar Ștefănescu bate câmpii cu graÈ›ie (căci nu poate fi adevărată inversa; dacă sunt „o mare scriitoare” È™i literatura română mă lasă de izbeliÈ™te, e grav). Faptul că el m-a citit a fost pură întâmplare; de fapt, a fost absolut din întâmplare. S-ar fi putut să nu fi fost deloc. De aceea am È™i intitulat textul ăsta „epitaf”. După el nu mai urmează nimic.
​
Ba, urmează. Adevăratul epitaf. Dar, mai înainte, asta:
„Lia, am citit cu atenÈ›ie textele [...]. Povestea romanÈ›ată a sângelui meu e stranie investigaÈ›ie genealogică, o călătorie în timp È™i o visare cu ochii deschiÈ™i, o dezmărginire a fiinÈ›ei tale prin amintiri nebuloase È™i o metafizică a ascendenÈ›ei. Nimeni în România în momentul de față nu poate scrie la nivelul ăsta. Într-un studiu mai amplu te-aÈ™ compara cu Borges.”
24 Iunie 2018 - Alex. Ștefănescu
Uaaaaa. Exagerat. Borges? Eu? Să fim serioÈ™i. Ca a doua zi să aflu, în sfârÈ™it, „cum stau lucrurile”. Exact cum bănuiam mai sus. Comic. Ce penibilă am fost - cu cartea, cu „epitaful”, cu blogul etc...
Adevăratul epitaf e acesta:
„Uite, Lia, cum stau lucrurile. [...] n-aÈ™ putea să conving pe nimeni că eÈ™ti o mare scriitoare câtă vreme Runa e neclară È™i greu lizibilă.
Nimeni, din cei pe care îi cunosc, nu ar avea răbdare să descifreze silnic textul È™i să exclame: „Da, dom'le, Alex. Ștefănescu are dreptate!” ReacÈ›ia ar fi exact invers:
„Care mare scriitoare?! Nu se înÈ›elege nimic din ce scrie.”
​
25 Iunie 2018 - Alex. Ștefănescu
În sfârÈ™it, adevărul! Greu a fost să-l extrag. Dar ce bine e să-l aflu. Păi, prietenii mei torturaÈ›i îmi spuseseră la fel: că e neclară, greu citibilă È™i că nu se înÈ›elege nimic din ce scriu!
Întrebarea e: de ce, atunci, Alex. Ștefănescu a mai spus lucrurile alea minunate despre scrisul meu? În varianta roz ar fi din bunătate, din entuziasm, din delicateÈ›e È™i ca să mă încurajeze; e sincer convins că scriu bine (pe texte mici, pe proze scurte) È™i i se pare că ar fi păcat să mă las de scris, ar fi o irosire de talent. A încercat în mai multe rânduri, discret È™i în mod ingenios, să mă resuscite literar... Însă, ca să poată scrie public despre Lia Vernescu, aÈ™teaptă ori să re-public Runa editată cum trebuie, ori să public altă carte. Well, nu va fi nici una, nici alta. AÈ™ vrea să re-public Runa, însă nu ca să scrie Ștefănescu despre ea, ci pentru că vreau să o las în ordine în urma mea, în varianta ei cea mai bună.
După asta, normal ar fi să È™terg totul (blog, citate, site) È™i mai ales pagina Runa a site-ului - scrise demult, înainte de epitaf. Nu le È™terg. Le las aici pentru cei care ar putea să înveÈ›e ceva din (sau să se amuze de) aventura mea literară eÈ™uată. Mi-am trăit my writing delusion. Până la capăt.
​
​
​