În ordine cronologică (omit corespondența cu doi editori-scriitori) și mulțumindu-le pentru timp și bunăvoință:

 

„Lia e un autor în toată puterea cuvântului. Nu are nevoie de niciun sfat. Știe prea bine și ce vrea și ce poate. Își cunoaște la perfecție uneltele și le utilizează cu mare dezinvoltură. E f talentată, mi-a făcut mare plăcere s-o citesc. Înțeleg că se gândește ca eu s-o recomand unei edituri. Nu are nevoie, e f. bună, e, repet, un autor împlinit și orice editor ar fi încântat s-o publice. Să nu ezite nicio clipă și ea știe bine care îi e valoarea, așa că fără emoții să trimită manuscrisul la ce editură crede ea. În plus, sunt convinsă că din generația ei există oameni care acum lucrează în edituri - de ex, Polirom publică debutanți în mod curent.” - R. P. - scriitoare, jurnalistă

iunie 2013

„Am citit romanul tau - inclusiv varianta imbunatatita, care e cu adevarat mult mai buna - chiar de cand mi l-ai lasat in grija. Daca stiam ca tii atat de mult sa-ti spun o parere iti scriam de-atunci. Mie mi s-a parut ok, dar eu nu sunt un critic prea bun. Calitatile lui sunt la nivelul scriiturii si mai putin al constructiei. De fapt, conteaza vocea, care e inteligenta si artista, si care-ar trebui sa se disciplineze un pic. E expresiva, si e multa reflexivitate acolo, dar cu timpul te poate obosi. Nu am gasit in carte un motor narativ, ceva care sa te impinga sa citesti pana la capat. Ar fi nevoie de niste analepse si prolepse, scuza-mi limbajul indecent. Cartea poate fi publicata fara probleme....” - Mircea Cărtărescu

decembrie 2014

(cunoștință foarte îndepărtată, a avut această extraordinară amabilitate de a citi cartea; îi lăsasem manuscrisul Runei în 2014, în momentul în care am plecat într-o călătorie; aveam, până să fie publicată cartea, acest obicei, de a lăsa mereu manuscrisul cuiva, în caz că prăbușește avionul sau mor subit... Am fost foarte surprinsă că a citit, nu știu cum a avut timp pentru asta, în vremea aia scria Solenoid-ul)

  • (Eu:) „Dar de ce să nu scriu, la un moment dat, și un roman?! Toată lumea e îngrozită de ideea că aș putea să mă apuc de un roman!” (Criticul:) „Problema nu e că n-ar trebui să scrii un roman. Ai și scris. Runa ce e? Problema e că romanul ar trebui să fie inteligibil în ansamblu, nu numai la nivelul fiecărui pasaj. Cititorul are nevoie să i se răspundă mereu la întrebarea „ce se mai întâmplă?” (chiar și dacă romanul ar fi picaresc, suprarealist, delirant, oniric etc.) Tu scrii parcă pentru tine, nu pentru ceilalți. Fiecare fragment este extraordinar, este literatură bună, frizează chiar genialitatea, dar împreună îl obosesc și îl descurajează pe cititor. Este ca și cum eu ți-aș aduce în dar nu un colier cu diamante [...], ci un camion de bijuterii [...]. Cum înoți în atâtea bijuterii? ...Scrisul tău trebuie prizat de cititor în doze mici, fiind foarte dens... Dacă nu ții seama de sfatul meu, ai să ajungi ca Joyce, al cărui roman, de mare valoare estetică, Ulise, este mai degrabă o carte de muzeu decât una citită cu pasiune.” decembrie 2017 

  • „Istorisirea dv. ... e o pagină de mare literatură. Asemenea texte ar trebui colecționate cu grijă și publicate într-un volum. Nu au nevoie de o construcție care să le lege. Dacă nu faceți asta, greșiți foarte tare și într-un mod condamnabil, este ca și cum ați arunca la gunoi tablouri de Rembrandt și Van Gogh.” septembrie 2017

  • „Lia, am citit cu atenție textele [...]. Povestea romanțată a sângelui meu e o stranie investigație genealogică, o călătorie în timp și o visare cu ochii deschiși, o dezmărginire a ființei tale prin amintiri nebuloase și o metafizică a ascendenței. Nimeni în România în momentul de față nu poate scrie la nivelul ăsta. Într-un studiu mai amplu te-aș compara cu Borges.” 24 Iunie 2018

  • și, în fine, și foarte cu greu extras, adevărul (de ce n-a spus adevărul din start? preferam adevărul ăsta în locul laudelor bombastice de mai sus) : „Uite, Lia, cum stau lucrurile. [...] n-aș putea să conving pe nimeni că ești o mare scriitoare câtă vreme Runa e neclară și greu lizibilă. Nimeni, din cei pe care îi cunosc, nu ar avea răbdare să descifreze silnic textul și să exclame: „Da, dom'le, Ștefănescu are dreptate!” Reacția ar fi exact invers:

Care mare scriitoare?! Nu se înțelege nimic din ce scrie.” 25 Iunie 2018

Alex. Ștefănescu

(într-adevăr, nu se înțelege nimic ... nici din ce scrie Ștefănescu aici: de la „ești o mare scriitoare” la „care mare scriitoare?!”, de la laude și aplauze gratuite, bombastice, absolut exagerate la comica „vacă” dintr-un final; alte exemple aici)

„Aș enumera de la bun început printre calitățile cărții o anumită ușurință de a scrie, firesc, fără stângăcii și pasaje forțate. Dar, în mod paradoxal, marea ușurință de a scrie devine și dușmanul cel mai mare al autorului: nu orice merită povestit, e o regulă veche, iar aici deseori textul e stufos, plin de amănunte inutile, care doar încarcă povestea, de dialoguri lungite în exces, care sfârșesc prin a plictisi - ceea ce e o scădere importantă a textului, și e păcat, pentru că e greu să construiești dialoguri, iar autorulul îi reușește și acest lucru (ca unui autor experimentat).

Excesive sunt și trimiterile la elemente culturale diverse, menționate în text în mod direct, ceea ce dă impresia hilară a unui text hibrid - mai ales cele legate de disciplina literaturii comparate, evocate de altfel ca atare în carte. Structuri simbolice de tipul mașinii din Noaptea de Sânziene, sau al altor tipuri de vehicule psihopompe, ar putea fi sugerate în mod subtil, nu precizate, ca într-un demers didactic, în roman, altfel efectul e hilar. De altfel, riscul de deja-vu, de cliseic e inevitabil în această situație, sunt lucruri știute și, fără a fi puse într-un context cu totul original, par datate, învechite, sunt căi îndelung bătute de proză și nu numai.

Cartea are probleme de construcție, care pare să nu fi fost prioritatea autorului. E o curgere de întâmplări cu mai mică sau mai mare relevanță pentru întreg, dar nu se încheagă.

Cred că genul de povestire - cursivă, cu amănunte, cu un stil tacticos - s-ar preta mult mai bine la o carte de memorii, sau cu o scriitură hibridă, de graniță, între proză și memorii: partea despre căutarea cătunului din Dobrogea, întâlnirea cu Eufemia etc sunt reușite, și din punctul de vedere al informației antropologice, și din cel al relatării directe, reportericești, dublate de talent literar.

Ca efect general, cartea e artificioasă, sufocată de simboluri și labirintul inițiatic pe care-l propune e prea evident: în proză totul trebuie sugerat, nu explicat, sunt multe pasaje care puteau lipsi. E nevoie de mai multă autenticitate, aș recomanda autorului să caute și alte teme de meditație și, fără a lipsi textul definitiv de un substrat simbolic, să își tempereze înclinația spre speculația culturală. De asemenea, prețiozitățile, truismele, momentele de filozofare facilă strică ansamblul. Ele ar putea fi înlocuite cu un limbaj direct, cu dialoguri mai scurte și mai bine cântărite în ansamblul materialului epic, cu pasaje introspective, dar nu excesiv poetice, pentru că aici poeticul virează de multe ori spre liric.”

 

Andreea Răsuceanu (bănuiesc că la vremea aia scria Vântul, Duhul....) - este cel mai util comentariu pe care l-am primit, prin niște ateliere de creație, util și salvator: am aflat ce am (talent) și ce n-am (tehnică) și m-am lăsat de scris de tot; astfel, îmi salvez o grămadă de timp și de viață, nu-mi mai fac iluzii aiurea și mă scutesc de așteptări penibile.

Iunie 2019

„Ai mare talent!

 

Stii sa construiesti stari, atmosfera, personaje. Stapinesti impecabil limba romana, scrii intr-o limba romana parfumata!

 

Singura problema este dozajul: parca vrei sa scrii despre prea multe, sa indesi toate hainele din sifonier in rucsacul cu care pleci la munte.

 

Ar trebui sa construiesti un pic mai rabdator, in rest e foarte bine. Am citit pina la "Iadran", am vazut ca il amintesti pe un "literat" si am zis sa-ti scriu.

Citesc pina la capat! Revin.”

 

Ovidiu Șimonca (citise din Runa și demonul scrisului, adică Runa refăcută, nu Runa veche, de asta probabil i s-a părut ok ; mă contactase via site-ul meu fiindcă-i plăcuse Epilog dulce-amar la Dezpătimiri, unde îi menționam un articol din OC)

20 octombrie 2020

Desigur. Sunt un mare talent. Care nu există. Dacă-s așa un mare talent, de ce nu exist? Exist dar nu exist, exist într-o stare de strigoi, mortul-viu al literaturii române sau ce? Din toate astea, eu ce să mai cred?

Oare câți morți-vii o mai avea literatura română? Ah, cimitire...