(de ce) sunt românii altfel... decât tracii?


Revelație


Acum câtva timp, în Ashmolean Museum Oxford. După secțiunea Sciți, văd secțiunea Traci. Mă îndrept spre ea și spun prietenilor englezi cu care eram: „Aceștia sunt strămoșii îndepărtați ai poporului român. Dacii erau o ramură din marea familie tracă. Herodot spune despre ei că “they are the noblest as well as the most just of all the Thracian tribes.” (Mă înșelam. Herodot nu vorbește niciodată despre daci. El vorbește numai despre Geți = Getae).

Având întotdeauna în cap afirmația de mai sus, nu m-a mânat niciodată curiozitatea să aflu cum erau tracii înșiși în viziunea lui Herodot, convinsă că nu puteau fi prea diferiți; Herodot zice clar „cei mai ... dintre traci”, așadar un motiv de mândrie în plus. Ne uităm admirativ la artefacte și ajungem la o plăcuță cu explicații taman din Herodot. Citim. După fiecare propoziție, mie îmi scapă fără să vreau câte un „Oh!” (pe românește: „Ău!”):

„According to Herodotus, the ancient Thracians were a numerous people” (le spusesem deja, iar geții - o ramură a lor) „who sold their children into slavery abroad” (oh, well! toți făceau așa în vremurile alea). „Tattoos were admired,” (ooh! cool!) „as was idleness” (aici „oh!” a sunat aproape românește); „to be a 'tiller of the soil was a great dishonour'.” (ău!) Am recitit și apoi privit cu stupoare, cu ușurare comică și, în cele din urmă, cu disperare cruntă această plăcuță. Din plăcuță se holba la mine Fatalitatea.

Așadar, iată ce este și, mai ales, de unde ni se trage balcanismul (care, în mintea multora, însumează apucăturile rele ale românului, și care NU este „bizantinism”): din ADN-ul strămoșesc, ăla foarte vechi. Tracii (nu dacii) sunt de vină!

Nu doar că tracii ăștia „practicau” lenea (!), dar o și admirau; implicit, cei leneși erau admirați, erau „modele”, VIP-uri (s-ar spune azi), parlamentari absenți sau moțăind în ședințe, disprețuind omul de rând din ale cărui taxe își iau salariul uriaș, contrazicându-și cu dezgustător tupeu și ignoranță statutul, acela de a fi public servant, nu invers. Astfel, nici nu ne mai miră că „să fii un plugar, un muncitor al pământului, era o mare dezonoare”! Suntem mai traci decât cred unii. Ce vizionar acest Herodot! Dacă ne-ar vedea astăzi, ar fi măgulit că vorbele lui sunt valabile și la 2500 de ani distanță.


Iar despre „își vindeau copiii ca sclavi în țări străine” - abia acum înțeleg cum ajunsese Zamolxe sclav (ce roman s-ar putea scrie cu viața lui Zamolxe! cum de nu s-a scris?!), căci tot Herodot ne spune că Zalmoxis fusese sclavul lui Pitagora: „I am told by the Greeks who dwell on the shores of the Hellespont and the Pontus, that this Zalmoxis was in reality a man, that he lived at Samos, and while there, was the slave of Pythagoras”. Și că, după ce își obține libertatea, se reîntoarce în țara lui. „The Thracians at that time lived in a wretched way, and were a poor ignorant race; Zalmoxis, therefore, who by his commerce with the Greeks, and especially with one who was by no means their most contemptible philosopher, Pythagoras to wit, was acquainted with the Ionic mode of life and with manners more refined than those current among his countrymen....” (Herodot - Istorii, Cartea a IV-a, Melpomene)

Grecii, din nou! Grecii cei filozofi și rafinați. Zamolxe, grecizat, ionizat (“aquinted with the Ionic mode of life”), rafinat, se întoarce și-i civilizează pe traci (who “at that time lived in a wretched way, and were a poor ignorant race”).

E drept că Herodot vorbește ba de traci, ba de geți, Zamolxe e când trac, când get. Aș vrea să știu dacă aici e vorba de traci, sau de (geto-)daci - care sunt, și-așa, ponegriți destul în ziua de azi, pe nedrept; cum ar fi să râdă englezul contemporan de celții de odinioară și să fie rușinat că îi are printre strămoși?


În contrast și exact de-a-ndoaselea cu „to be a 'tiller of the soil was a great dishonour'” și ca să-mi pună mie sare pe rană, iată ce spun grecii (da, din nou, grecii!), la numai câteva plăcuțe distanță:

„I'd rather be a day-labourer on earth,

working for a man of little property

than lord all the hosts of the dead”

~ Achilles, in Homer's Odyssey ~


Păi, cum e? Citind asta, pot eu să mă abțin să nu compar, din nou? Nu. Nu e vina mea că grecul (antic sau contemporan) e întotdeauna deasupra. Iar Homer - well, Homer e unul din iubiții mei secreți și eterni, an unrequited love de partea mea, firește, scrisul meu e la genunchiul broaștei scrisului homeric - sau la praful de sub talpă... Citind Homer (în care fiecare replică a fiecărui personaj se întinde pe zeci de pagini) nu poți decât să constați ce primitiv, telegrafic (ca să nu zic monosilabic și monkey-ish) vorbește lumea azi, cât a regresat spiritual omenirea. Dacă scrii cuiva un mesaj mai lung de zece cuvinte se cheamă TMD=too much detail, adică e o impolitețe, îl obosești și plictisești pe interlocutor. De asta mă mir că lumea mai merge la teatru, că încă se mai uită la piesele lui Shakespeare, de exemplu - probabil se prefac, sau, cunoscând dinainte subiectul, nu li se îmbârligă prea mult neuronii la vreun monolog mai lung de zece cuvinte. Cât mi-aș dori să-mi vorbească cineva precum un personaj homerian...


Totuși, cine a selectat și a pus plăcuțele astea în muzeu ar fi trebuit să specifice un lucru: la începutul Cărții a IV-a Melpomene, unde povestește despre Darius al perșilor care, după ce cucerește Babilonul, se îndreaptă spre Sciția, Herodot povestește despre sciți: plecați 28 de ani prin Asia în urmărirea lui Medes Cimerianul, la întoarcere, în mod neașteptat, sunt întâmpinați de o armată formidabilă formată din copiii pe care nevestele lor, crezându-se părăsite, i-au avut cu sclavii; iar de aici, aflăm o poveste foarte stranie despre o metodă absolut năucitoare de a mulge vacile (!) și de ce, pentru a obține cel mai bun lapte, sclavii trebuie orbiți (pasajul bulversant poate fi citit aici; întregul Herodot e bulversant, însă îmi place luciditatea cu care analizează poveștile altora, declarându-se sceptic de foarte multe ori, raționând și demitizând; de exemplu, legenda că undeva foarte la nord nu se mai poate înainta din pricină că din cer cad întruna pene e explicată de Herodot așa: tribul care povestește asta e din sud, așadar n-a văzut în viața lui zăpadă, de aceea crede că din cer cad pene - e chiar poetic). Partea interesantă pentru mine este următoarea: „Such is the reason why the Scythians blind all those whom they take in war; it arises from their not being tillers of the ground, but a pastoral race”. Trecând peste stranietatea afirmației (că, pentru a obține cel mai bun lapte, sclavii trebuie orbiți - sunt popor de ciobani, sunt în stare de orice pentru a obține un lapte bun), îmi spun: aha, rasă pastorală fiind, au oarece dispreț pentru sus-numiții „tillers of the ground” (plugari, agricultori). Poate asta pune o altfel de lumină și peste „tracii admirau lenea”, poate lenea nu era decât o mioritică stare contemplativă inevitabilă comună tuturor ciobanilor de oriunde și dintotdeauna, și nu lene de-adevăratelea... În definitiv, nici orbirea lui Homer nu e decât o legendă: „Virtually every biographical aspect ascribed to Homer is derived entirely from his poems. Homer is thought to have been blind, based solely on a character in The Odyssey, a blind poet/minstrel called Demodokos of Phaeacia” - și atât...  


După acest ocol prin sciți, revenind la traci, și încă în muzeu fiind, gândul m-a dus imediat la „De ce este România altfel?” a lui Lucian Boia, care mi-a dat oricum dureri de cap (nu sunt fan Lucian Boia). Îmi vine să mă întreb și: de ce sunt grecii altfel? Și mai ales: de ce sunt grecii antici altfel? De ce sunt englezii atât de altfel, foarte altfel? Însă, brusc, mă obosesc încrengăturile astea, mă satur de plăcuțe, artefacte și vitrine, și simt nevoia să ies afară, la soare, la lumină.


Plec din muzeu cu o adevărată migrenă, întrebându-mă, cu un amestec straniu de disperare, speranță și amuzament:

„Totuși, (de ce) sunt românii altfel... decât tracii?”


121 views

© 2017-2020 Lia Vernescu