Bissera Pentcheva, professor of classics at Stanford University:
"Hagia Sophia’s aesthetic of transience" sau cum lumina naturală a zilei generează sunet: "the descent of the Holy Spirit in matter, transforming the inert into an animate empsychos eikon (in-spirited icon)"
Pentru că se tot întorc peste noi fantomele trecutului, pentru că Erdogan crede că e Mahomet Cuceritorul Constantinopolului reîncarnat, drept care a transformat muzeul Aghia Sophia în moschee și se visează buricul unui pământ re-otomanizat, pentru că în Aghia Sophia - centrul creștinătății - probabil nu se va mai auzi niciodată vocea creștină începând de acum încolo, pentru că de ani de zile încearcă fără rușine să provoace un conflict deschis cu Grecia și zilnic, de ani de zile, avioane militare turce violează spațiul grec aerian, și nave militare turce violează apele teritoriale grecești (fapte neraportate de nici o media europeană, însă citesc despre asta zilnic în presa greacă - Europa e mereu surdă la vocea grecilor), pentru că într-un final va înscena un conflict cu Grecia (și va da vina pe greci, firește - ce scenariu ieftin și penibil!) - pentru toate astea postez din nou acest text scris în iunie 2017 despre Cappella Romana - Icons of Sound - Lost Voices of Hagia Sophia - muzică bizantină, liturghia bizantină așa cum se va fi auzit ea, în Aghia Sophia, acum o mie de ani. Au refăcut muzica din Aghia Sophia după partituri muzicale de la anul 1100, cu ajutorul fizicii moderne; au recreat, riguros științific, reverberația sunetelor vocilor umane (dar și a luminii solare) în pereții de marmură ai Aghiei Sophia. Îi citez: "Lost Voices of Hagia Sophia is the first vocal album in the world to be recorded entirely in live virtual acoustics. It brings together art history, music history, performance, and technology to re-create medieval sacred sound in the cathedral of Hagia Sophia as an aural virtual reality."
E un dar făcut umanității, pentru care ar trebui să le mulțumim: vocea creștină în Aghia Sophia, pe care numai astfel o mai putem auzi, pe care astfel o vom putea auzi pentru totdeauna. Vocea ei inițială, vocea bizantină. Acum e moschee, însă Aghia Sophia trăiește o nouă viață, într-o virtual reality indestructibilă care, de fapt, a înviat trecutul ei originar. Mulțumită lor, the (Christian) voices of Aghia Sophia are not "lost" at all!
***
23 iunie 2017
Cea mai stranie (și frumoasă) experiență muzicală a fost în vacanța asta: hell and heaven. Hell - călătoria și casa în care am stat. Heaven - locul în sine, prietenii din apropiere și din depărtare. Și marea. O mare turbată, și o mare hieratică.
Am prins două furtuni cumplite și, ca să ne adormim și liniștim cumva, puneam muzică. Erau fulgerele, urletul mării, urletul vântului, urletul ploii. Printre, Cappella Romana - Icons of Sound - Hagia Sophia Reimagined, muzica bizantină așa cum se va fi auzit ea acum o mie de ani. Era o mare făcută din voce umană. O mare hieratică.
Era ca și cum încercam să domolim marea turbată de afară cu marea asta muzicală hieratică. Era de parcă eram chiar la anul 1100, acolo, în Aghia Sophia, așa cum mereu visam: să prind ziua în care liturghia creștină se va auzi din nou în Aghia Sophia... Și chiar am adormit (unul dintre puținele somnuri pe care le-am avut acolo).
... Cu ani în urmă, povesteam cu o familie prietenă, de descendență din Cappadocia și Constantinopol, foarte legați încă de comunitatea restrânsă de greci care au mai rămas în Constantinopol (poveste lungă); printre altele, vorbeam despre Aghia Sophia și ne întrebam cum s-or fi auzit liturghiile și corul acolo, în ea, pe vremuri; și cum încă s-ar putea auzi. Încercând să ne imaginăm, dar și căutând pe internet, am dat peste Cappella Romana. De atunci, ne-a însoțit mereu, ca o muzică de îmblânzire a stihiilor...
Cu uimire, am descoperit, mai târziu, că fondatorul și dirijorul ei este Alexander Lingas (Senior Lecturer in Music at City University in London and a Fellow of Oxford University's European Humanities Research Centre). Pentru noi - Alexander, acel Alexander care îl însoțește uneori pe Father Ian la biserica grecească de aici din UK, unde cântă, bizantin, la strană. După liturghie, întotdeauna se poartă discuții la o cafea. Alexander ne-a recomandat o dată, în treacăt, Cappella Romana, dar fără a spune mai mult. Iar noi n-am căutat atunci, am uitat, am crezut că e un cor de muzică... romană. Abia acum, departe și în timp și în spațiu, am descoperit, ascultând Marea Hieratică, faptul că Alexander e chiar acel Alexander. Uitându-ne la înregistrare, ni s-a părut că vedem la un moment dat o față cunoscută - dirijorul. Uitându-ne mai bine, ne-am zis „nu seamănă cu...? parcă seamănă cu...! Alexander? ăsta-i Alexander!” În sfârșit ne picase fisa și am făcut legătura. Alexander. Este de o modestie extraordinară. O modestie „amuțitoare”.
Pentru că explicațiile care însoțesc muzica sunt foarte importante și absolut fascinante, îmi iau libertatea să le redau aici, ca citat. Pentru detalii, vizitați Cappella Romana și Icons of Sound. Așadar:
Jonathan Abel, consulting professor at CCRMA
Bissera Pentcheva, associate professor at the Art & Art History Department
"We live in a culture that values dry, direct, and efficient sound. This aesthetic predisposition emerged during the Machine Age (1900-1933) and it transformed our relationship to sound. Before, speech or chanting reverberating in resonant ancient stone interiors made individual words unclear. The electroacoustic signal, stripped of ambient noise, and piped into dry and inert rooms, by contrast, allowed individual words to be heard with clarity and directness.
"Modern acoustics started with the building of Boston's Symphony Hall (1900). In the process the physicist Wallace Sabine discovered a formula for predicting the reverberation of a space. This is the length of time a sound produced in an interior continues to reflect off surfaces until it gradually decays into inaudibility. Sabine's formula established a relation between materials and interior volume. This discovery ushered in the development of acoustics as science and the engineering of new synthetic building materials. Both advances allowed the reverberation of any interior to be manipulated and adjusted for the particular function of a space. As the aesthetics of the modern dry and efficient sound permeated the city, it shaped the expectation of concert hall acoustics from an average reverberation time of 4 seconds to a drop to ca. 2 seconds. In treating reverberation as noise, modern technology severed the relationship between sound and space.
"By contrast, in the pre-modern world the acoustics of the space was the direct product of the natural materials. The marble interior of Hagia Sophia was 70 meters long, while in height it reached 56 meters at the apex of the great dome. The vast chamber and its reflective surfaces of marble and gold resulted in unprecedented acoustics of over ten seconds reverberation time. As a museum Hagia Sophia today has lost its voice, no performances could take place in it. Using new digital technology developed at CCRMA, the second portion of Cappella Romana's concert at Bing aims to recreate sound of what singing in Hagia Sophia must have been like. Each singer caries a microphone that records the sound transforming it into a digital signal, which is then imprinted with the reverberant response of Hagia Sophia. What you hear as a wet sound is the product of a digitally produced signal transmitted through loudspeakers placed strategically to create an enveloping soundfield. This digital signal may shock you with the way it relativizes speech, transforming its content into a chiaroscuro of indistinct but immersive sound. For the Byzantines, this sonic experience was associated with the water: the waves of the sea."
Jonathan Abel, consulting professor at CCRMA
Bissera Pentcheva, associate professor at the Art & Art History Department
"A chiaroscuro of indistinct but immersive sound": "the waves of the sea". Da, pe la minutul 6, în Cherubic Hymn, vocile umane se transformă în waves of the sea, se aude chiar marea... O mare făcută din voce umană, o mare reală.
***
Recent, pe Ancient Faith, această foarte interesantă emisiune cu Icons of Sound și cum au (re)creat vocile Aghiei Sophia:
Notă: Fotografia de pe „coperta” acestui text este din albumul „Constantinople” autori: Constantinos Stratos, Nikos Ghinis. Un album extrem de interesant pe care l-am văzut în casa unor prieteni greci, și pe care l-am tot căutat pe net să-l cumpăr, dar nu l-am găsit deloc, nici măcar menționat trecător pe undeva.
Commentaires