Ascultam o sermon pe net a unui preot ortodox american. Și spunea despre Christ Is Risen! că spunem „is risen”, nu „has risen”, și explica de ce. Și mi-am dat seama că poate așa ar trebui să spunem și noi în română: Hristos E Înviat!, nu Hristos a Înviat! „A înviat” este o acțiune (verb), „e înviat” este o stare (verb + adjectiv). Isus este înviat acum, în prezent, nu doar a înviat într-un moment din trecut; este o stare continuă (eternă, nu?), nu (o acțiune) trecută. Spunând „a înviat”, limităm învierea la un anume moment și îl reducem pe Isus la temporalul acțiunilor umane: am spălat vasele, am mâncat, am plâns etc.
După cum sunt de părere că rugăciunile (inclusiv Crezul) ar trebui tipărite și în limba română contemporană - mai ales pentru cei tineri. Oricât de frumoasă e limba veche, în viața de zi cu zi nimeni nu vorbește așa: „carele din Tatăl s-a născut”, „prin carele”, „carele ești în ceruri”, „greșalele”, „cela ce”, „carele pretutindenea ești” = care ești pretutindeni, „și iarăși va să vină”, „Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a cărui împărăție nu va avea sfârșit.” - o sintaxă inexistentă; din punct de vedere gramatical, această frază e total incorectă: e formată din două bucăți care nu sunt legate, gramatical, între ele; a doua parte ar fi trebuit scrisă în paragraf separat. Șamd. Cred că încremenirea rugăciunilor în forma literară veche (care trebuie păstrată în paralel, nu demolată), eludează cumva miezul lor viu, prezent, contemporan, le încremenește în formule fixe, imuabile, ca mantrele, și frânează curiozitatea cu care citim rugăciunile. Le recităm. Eu nu vreau să recit rugăciunea ca pe o formulă, ca pe o mantră budistă, în care n-ai voie să schimbi și ți-e frică să schimbi un cuvânt sau un sunet, că iese altceva și cine știe ce declanșezi.
Cu mintea mea măruntă, n-am înțeles niciodată cum vine asta: „Și nu ne duce pe noi în ispită”. Mereu m-am poticnit aici. Dumnezeu duce în ispită? Nu, Dumnezeu nu duce în ispită. Atunci de ce zice așa în „Tatăl nostru”? Taman în „Tatăl nostru”? Eu nu îl zic așa, ci „Și nu ne părăsi pe noi în ispită”. Nu ne părăsi atunci când suntem ispitiți, ajută-ne să trecem bine peste, fii cu noi. Papa tocmai a schimbat cu: „Și nu ne lăsa să cădem în ispită”. El e cu prevenirea, eu sunt cu ajutorul după și în timpul. Papa e mai precaut.
Pomul din mijlocul Raiului
Iar femeia a zis către şarpe: "Roade din pomii raiului putem să mâncăm; numai din rodul pomului celui din mijlocul raiului ne-a zis Dumnezeu: "Să nu mâncaţi din el, nici să vă atingeţi de el, ca să nu muriţi!" Atunci şarpele a zis către femeie: "Nu, nu veţi muri! Dar Dumnezeu ştie că în ziua în care veţi mânca din el vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul".
Aparent (dacă o credem pe Eva), Dumnezeu a zis: nu mâncați din pom ca să nu muriți. (mâncatul ăsta e o problemă.) Șarpele (diavolul?) deformează spusele în exact contrariul lor: dacă mâncați din pomul cunoașterii veți fi ca Dumnezeu. Adică, nu veți muri, ci tocmai contrariul: veți fi ca Dumnezeu. Nu așa lucrează diavolul în lume? Da. Numai că Eva n-a observat minciuna, tălmăcirea pe dos. Iar eu am fost convinsă că șarpele inversează moartea cu viața intenționat, deformând spusele lui Dumnezeu. Numai că, niște rânduri mai jos, Dumnezeu însuși mă bulversează: Şi a zis Domnul Dumnezeu: "Iată Adam s-a făcut ca unul dintre Noi, cunoscând binele şi răul.” Cum adică „s-a făcut ca ... Noi”? Confirmă spusele șarpelui. Adică șarpele a avut dreptate, n-a inversat moartea cu viața deloc. Dumnezeu le-a inversat. De ce lui Adam&Eva le-a spus „nu mâncați ca să nu muriți”, în loc de „ca să nu deveniți ca mine”? Adică: devenind ca mine, veți muri. Devenind ca mine, care nu pot muri pentru că sunt veșnic, veți muri. ¡Vaya paradox! A cunoaște binele și răul = a muri. De ce a cunoaște binele și răul= a muri? Nu mai înțeleg nimic.
Ca să pună capac: păi da, au mâncat din el, și - s-au făcut ca Dumnezeu? Nu. Nu s-au făcut ca Dumnezeu deloc. Din contră. Au dobândit moartea, căderea în timp, boli (oare care e numărul tuturor bolilor posibile?), violență, crimă, foamete, războaie, îmbătrânire, decizii greșite, indecizii, durere, agonie, moarte etcetc. - oare astea înseamnă să fii ca Dumnezeu?! În plus, la cum e omenirea acum, pare că omul și-a pierdut de tot judecata, nu cunoaște deloc binele și răul, nu deosebește deloc binele de rău. Cunoaștere?! Eu cred că au mâncat din pomul necunoașterii. Că pomul din mijlocul Raiului era pomul necunoașterii. Sau că au devenit ca șarpele, nu ca Dumnezeu. Dacă noi toți, prin Adam și Eva, ne-am făcut ca Dumnezeu, cunoscând binele și răul, cum se face că omenirea e în halul în care e?
Iată aici un minunat răspuns la toate astea: The Tree of Knowledge and the Tree of Life. Pe scurt: ca este foarte important. Implică o continuare, un dar. Fără ca s-ar fi spus scurt și direct: veți deveni Noi, veți deveni Dumnezeu. Complet și întreg ar fi trebuit să spună: Veți deveni ca Noi, ca Dumnezeu, dar nu sunteți pregătiți. Pentru că nu sunteți pregătiți, asta vă poate omorî. ...Eliptica lui Dumnezeu! Și subtilitățile lui gramaticale! Biata Eva...
Și a se observa că, în general, când se comentează pasajul ăsta din Geneză, se atribuie lui Dumnezeu spusele șarpelui. Ce... paradox, nu?
Da, știu, vorbeam prostii mai sus: e vorba numai de pomul cunoștinței binelui și răului (ca Dumnezeu, cunoscând binele și răul, nu ca Dumnezeu, trăind veșnic), nu e vorba de veșnicie, de ne-murire - astea sunt în alt pom! Al doilea pom din Rai, cel al vieții veșnice. De aia l-a alungat și a pus păzitori, pentru ca moartea, căderea să nu devină veșnice.
De obicei e un măr, pomul ăsta al cunoașterii, așa e reprezentat în picturi, și rodul lui - un măr (Troia tot de la un măr a pornit). Mai că-mi vine să-i cred pe cei care speculează că mărul de pe logo-ul Apple e aluzie la mărul ăsta mâncat în paradis de Adam și Eva. Un măr mușcat.
Comments