Victoria lui Macron în Franța. Iată că se poate o „renovare” a c(l)asei politice. „Association pour le renouvellement de la vie politique”, numele formațiunii lui politice - nu este partid, ci este mișcare civică, o asociație, o asociere. Un fel de Nu! partidelor politice vechi, perimate, depășite. Cum spune chiar En Marche!: „to reform failed and vacuous French politics”.
Adaptând, de asta avem nevoie și în România. To reform failed and vacuous Romanian politics. A venit speranța cu votul din Franța? Da. Însă probabil că românii nu vor deschide ușa, ca de obicei.
Nu cred de mult timp în partide politice - sunt perimate, depășite, inutile. Și, la noi, total compromise. Patetice (în sensul englezesc al cuvântului: jalnice, inutile, fără succes). Nu mai cred nici măcar în ideea de partide politice. Nu de partide politice avem nevoie, ci de creiere. Timpul partidelor politice „tradiționale” a apus. Dreapta/stânga e o dihotomie perimată, restrictivă, constrictivă („constrictivă” este, conform DEX, acea consoană care se pronunță prin strâmtarea canalului fonator, în așa fel încât se produce un zgomot de fricțiune; sunet continuu, fricativ, spirant - înțelegeți analogia). Se simte peste tot în lume nevoia de nou, de a ieși din armurile astea. Acolo unde n-au avut între ce alege fiindcă n-au avut nimic nou ca opțiune, au ales prost.
Iată că în Franța se poate. Să adoptăm noul model francez. Avem noi, însă, un Macron al nostru?... „Unde ni sunt” Macronii?
Ieșim din feudalismul politic? Sau rămânem tot la stadiul de politică à la „Istoria Ieroglifică” a lui Cantemir - varianta mult vulgarizată și schematizată (fiindcă de altceva nu suntem în stare)? Încă aștept să scrie cineva o versiune modernă a complexei și fascinantei scrieri cantemiriene.
Am avut un Macron însă l-au dat pe el pentru ceilalți, cei vechi. Iar cei noi nu l-au vrut fiindcă îi eclipsa. Ar fi putut să-și facă propriul partid, însă, tehnocrat și independent fiind, n-a vrut partid politic. Când i s-a spus „nu, fără partid politic nu se poate” și când se hotărâse să facă un partid, a renunțat - din prea mult bun-simț (ca să nu divizeze și zăpăcească și mai mult electoratul, cum i-au reproșat, cu perfidă intenție, unii, mizând tocmai pe buna lui credință). De ce nu au ceilalți bunul ăsta simț, cei mai noi împreună cu cei sudați în fotolii, de ce nu au învechiții transpartinici (mulți dintre ei penali) bunul ăsta simț - să se dea la o parte fiindcă e destul, ne-a ajuns, le-a ajuns și lor înșile, ne-am săturat cu toții, nu-i mai crede nimeni, nu mai pot prosti pe nimeni? Să ieșim odată din postcomunism. Copiii și cei foarte tineri astăzi vor scoate mâine partidele politice complet din arenă, să nu ne îndoim de asta. Însă, până atunci, poate mai avem o șansă.
Poate că votul din Franța l-ar putea „inspira” pe domnul Cioloș să revină?
Și atunci caruselul în sfârșit se va opri.
Scriam asta în 9 Mai. A doua zi, 10 Mai (frumoasă coincidență cu semnificația istorică a acestei zile), știre pe Digi24: „Un nou partid? Dacian Cioloș îi invită pe români în platforma România 100” (ro100.ro). Voilà! Chiar se întâmplă!
De zeci de ani de zile așteptam clipa asta: o mișcare civică serioasă, nume noi și curate, creiere, inteligențe, profesioniști. Un establishment în care a fi public servant să însemne chiar „public servant”, iar nu servirea propriilor interese. În sfârșit avem cu cine vota. În decurs de numai câteva ore, peste 3000 de persoane au aderat la platformă. Începe „România nouă”!
Câteva lucruri m-au bucurat la Macron:
- backgroundul lui academic și profesional: investment banker, filozofie la Paris Nanterre University (+ a fost asistentul lui Paul Ricoeur), master's of public affairs, absolvent École Nationale d'Administration; inspector of finances, investment banker at Rothschild&Cie Banque, deputy secretary-general, Minister of Economy, Industry and Digital Affairs.
- n-a vrut (în) partid politic; En Marche! este o entitate între partid politic și mișcare cetățenească; nu se consideră nici politician de dreapta, nici de stânga, ci militează pentru „a collective solidarity”.
- „The dysfunction of the EU is no more sustainable”, „the EU must reform or face a Frexit” - l-am adorat pentru asta. To lead, not to leave, EU. Să reformăm by all means. Asta ar fi trebuit britanicii să spună, nu să se arunce, sinucigaș, direct în Brexit-ul pe care acum îl regretă.
- poziționarea lui față de Siria: in January 2017 he said France needed a more „balanced” policy toward Syria, including talks with Bashar Assad (asta înainte de Khan Shaykhun chemical attack, care, în mintea mea, este încă controversat)
- poziționarea lui față de problema Greciei - probabil că e singurul „politician” european care „vede”, care n-are tunnel vision în problema asta.
În plus, se pare că victoria lui Macron le suflă britanicilor City-ul financiar (absolut vital pentru UK). Citesc pe hotnews.ro o știre foarte importantă: „Incurajat de victoria lui Macron, Parisul isi inteteste eforturile de a aduce marile banci care vor pleca din Londra dupa Brexit”. „We believe that 10,000 workers employed in the City will move from London to Paris” declară Arnaud de Bresson, chairman al Paris EUROPLACE, pe pagina organizației. „Multe bănci au așteptat rezultatele alegerilor înainte de a lua o decizie, iar alegerea lui Macron va impulsiona alegerea Parisului” ca noul centru financiar european în locul City-ului londonez. În concurs se mai află Frankfurt, Dublin și Luxembourg. E clar că victoria lui Macron va înclina balanța spre Paris (good-bye City of London!, welcome La Défense!). Au muncit din greu pentru asta:
În 2008, au înființat o organizație specială pentru promovarea Parisului ca centru financiar al Europei - bravo lor! - organizația de lobby „Paris EUROPLACE - Your Hub to Eurozone” - nume foarte inspirat. „The Paris marketplace is the European leader in the equity, corporate bond and government bond markets, serving as a prime gateway for investing in the eurozone”.
Pe agenda lor de priorități se află nu doar atragerea instituțiilor financiare active în City-ul londonez, ci și pe altele importante worldwide („international action”): o delegație a Paris EUROPLACE va merge în Statele Unite pentru a convinge industria lor financiară să aleagă Parisul ca bază europeană; în plus, aflăm de pe pagina lor că „each year, Paris EUROPLACE facilitates a programme of International Financial Gatherings intended for investors, companies and international market participants, to promote the Paris marketplace and explain how it can offer access to the European markets. These events are an opportunity for high-level French and international presenters and participants to meet at round tables and workshops. Regular gatherings include: Paris, New-York, Tokyo, Shanghai, Beijing, Hong Kong, Singapore, Moscow, Casablanca, Algiers, etc.” Și nu numai: „Paris EUROPLACE has signed multiple cooperation agreements with new, high-growth markets: Africa-NorthAfrica, China, Kazakhstan, Gulf States, Russia”. Sunt și extrem de vizionari, țintesc the emerging markets care scapă altora: „Cluster Finances Africa-France”, de exemplu.
Dacă reușesc să atragă China și tot ce e non-Europa - pe care UK contau enorm acum, după Brexit - e clar, pe britanici nu-i mai poate salva nici măcar James Bond (apropos de postarea mea mai veche)... De-acum, nici viitorul James Bond nu va mai fi ce-a fost.
5 Iunie 2017: dl. Andrei Pleșu analizează starea jalnică de azi a partidelor politice în articolul „Politică fără partide”. Am savurat articolul până la ultima literă, ca de obicei. Personal, eu aș vrea pur și simplu „fără partide”; nu mai aștept nimic nou pe „scena politică”, nimic nou de la vreun „partid politic”. Fiindcă, precum mașinile pe diesel, sunt perimate, depășite, toxice, inutile. Probabil că, fiind recente și total compromise, în comparație cu cele istorice din democrațiile occidentale (adică serioase, cu substanță), partidele politice de la noi reflectă primele apropierea de extincție.