încetinită și aproape mută. Străzi de liniște ireală într-un oraș extrem de aglomerat. "Venice is a hallucination" spunea, mesmerizat, Charles Dickens. Subscriu, cu fervoare de îndrăgostit...
Evident, absența mașinilor este liniștea foarte specială din Veneția. La liniștea asta putem spera într-un viitor poate nu prea îndepărtat când mașinile Tesla vor pune capăt unei ere a petrolului - „the black era of humanity”, când dieselul atât de poluant și carcinogen va fi o amintire urâtă; se vor mira, în viitor, cum naiba am putut trăi noi, ăștia de azi, în poluarea neagră a dieselului și a petrolului care a generat nu doar boli și războaiele lumii recente, dar și o altă plagă neagră întinzându-se peste omenire: daesh, isis, islamiști sau cum se vor mai fi numind (negrul fiind culoarea lor emblematică). Încât stau și mă întreb - aberând, firește - dacă nu cumva petrolul ăsta este „fiara neagră din adâncul pământului” din Apocalipsă. „....și negustorii pământului s-au îmbogățit prin risipa desfătării ei.” Well, nu pot decât să aștept un Tesla izbăvitor...
Există și străzi care-au fost de lavă fierbinte, ca la Pompei. Sau artere de sânge, așa cum va fi fost Constantinopolul asediat în 1204 chiar de venețieni și cruciați. Cruciada a patra a schimbat dramatic cursul istoriei Europei și al lumii. A fost adevărata cădere a Constantinopolului. L-au slăbit în asemenea hal încât, două secole mai târziu, a fost relativ ușor cucerit de otomani. Fără cruciada asta, Constantinopolul ar fi rezistat. Și istoria Europei și a lumii ar fi fost cu totul alta. Otomanii n-au făcut decât să termine ce începuseră venețienii. De data asta, din păcate, sub superba și rafinata mască venețiană s-a ascuns ceva urât.
Istoricul Speros Vryonis, specialist în istorie greacă și bizantină (recomand mai ales „The Mechanism of Catastrophe: The Turkish Pogrom of September 6–7, 1955, and the Destruction of the Greek Community of Istanbul”) povestește următoarele, în volumul „Byzantium and Europe”:
"The Latin soldiery subjected the greatest city in Europe to an indescribable sack. For three days they murdered, raped, looted and destroyed on a scale which even the ancient Vandals and Goths would have found unbelievable. Constantinople had become a veritable museum of ancient and Byzantine art, an emporium of such incredible wealth that the Latins were astounded at the riches they found. Though the Venetians had an appreciation for the art which they discovered (they were themselves semi-Byzantines) and saved much of it, the French and others destroyed indiscriminately, halting to refresh themselves with wine, violation of nuns, and murder of Orthodox clerics. The Crusaders vented their hatred for the Greeks most spectacularly in the desecration of the greatest Church in Christendom. They smashed the silver iconostasis, the icons and the holy books of Hagia Sophia, and seated upon the patriarchal throne a whore who sang coarse songs as they drank wine from the Church's holy vessels. The estrangement of East and West, which had proceeded over the centuries, culminated in the horrible massacre that accompanied the conquest of Constantinople. The Greeks were convinced that even the Turks, had they taken the city, would not have been as cruel as the Latin Christians. The defeat of Byzantium, already in a state of decline, accelerated political degeneration so that the Byzantines eventually became an easy prey to the Turks. The Fourth Crusade and the crusading movement generally thus resulted, ultimately, in the victory of Islam, a result which was of course the exact opposite of its original intention."
Enrico Dandolo, dogele Veneției, orb și în vârstă de 97 de ani, designerul Cruciadei, a condus personal corăbiile venețiene în asaltul final. În zorii zilei de 12 aprilie 1204, de la prova corabiei lui, își va fi „văzut” visul cu ochii. O vendetta personală care a rimat perfect cu planurile grandioase ale puternicilor vremii și care a schimbat cursul istoriei: se spune că Dandolo ar fi fost orbit chiar de constantinopolitani, în tinerețea pe care și-ar fi petrecut-o în capitala bizantină, ca trimis al Republicii; că, exasperat de pasiunea și insistența cu care promova interesele Veneției, împăratul Manuel Comnenus „ordered his eyes to be blinded with glass; and his eyes were uninjured, but he saw nothing”; că acum, în sfârșit, se va fi răzbunat. Cert e că a distrus un imperiu și a ridicat altele (istoricii l-au numit „the founder of the Venetian Colonial Empire”).
A murit un an mai târziu, în 1205, și a fost înmormântat nu în Veneția ci, mai mult decât simbolic, în Aghia Sophia, în chiar orașul pe care l-a iubit, urât, râvnit, cucerit și distrus. Ca un făcut (un „făcut” cum numai istoria poate să facă), mormântul lui a fost distrus și oasele lui, probabil, împrăștiate de otomani în 1453, când Hagia Sophia a fost transformată în moschee.
What goes around comes around...