• Lia Vernescu

Suferințele debutantului român de cursă lungă

update 23 martie 2021


Înainte de toate, pentru toată piața literară românescă


acest eseu: What Writers and Editors Do, de Karl Ove Knausgaard (The Paris Review, 5 ianuarie 2021). E foarte necesar. E vital. Poate cineva îl traduce și publică și în România. Ar trebui studiat în facultățile de Litere. Dacă s-ar fi născut în România, T. S. Eliot n-ar fi existat ca scriitor. Nici Hemingway, nici Fitzgerald. Nici Raymond Carver. Thank God și norocul lor că nici unul dintre ei nu s-a născut în România. Fiindcă n-ar mai fi fost scriitori. Nici Karl Ove Knausgaard, autorul eseului, care spune clar: "What would the books have been like without their editors? In my own case, the answer is simple: there would have been no books. I would not have been a writer." Ducând ideea mai departe, nu pot să nu mă întreb: câți dintre posibilii scriitori români chiar n-au existat fiindcă n-au avut un editor?...


Și, de reținut, această definiție a Editorului:

"This is not to say that my editor writes my books for me, but that his thoughts, input, and insights are imperative to their being written. These thoughts, this input, and these insights are particular to me and my writing process; when he is editing the work of other authors, what he gives them is something particular to their work. The job of editor is therefore ideally undefined and open, dependent on each individual writer’s needs, expectations, talent, and integrity, and it is first and foremost based on trust, hinging much more on personal qualities and human understanding than on formal literary competence."


...Râdeau de mine cu ani în urmă cei cărora încercam să le explic ce înseamnă Acknowledgements-urile pe care aproape toți scriitorii (nu cei români) le pun la finalul cărților, și de ce la scriitorul român nu prea există. În mintea lor, alea nu erau decât „lingușiri”. Fiindcă habar nu aveau cum sunt lucrurile într-o piață literară normală și de ce scriitorii au de ce să mulțumească atât de multor oameni care i-au ajutat în procesul scrierii și publicării cărții lor. Adică habar n-aveau ce înseamnă o piață literară normală. O editoare foarte cunoscută de la una dintre cele mai mari edituri românești mi-a spus verde-n față, mirată de „ignoranța” mea, că toți autorii ei îi predau manuscrisul în forma perfectă, cum adică să intervii peste creația lor, vai!, așa ceva nu se face. Adică editorul român este de fapt numai proofreader, nu editor în sensul universal al cuvântului și al jobului. Well, dacă ei i-ar fi picat pe mână The Waste Land a lui T. S. Eliot, poemul ăsta clar ar fi sfârșit la gunoi, în nici un caz nu s-ar fi apucat să-l editeze... E drept că nu fiecare T. S. Eliot își are Ezra Pound-ul lui ca editor și prieten... Aș vrea să-i știu părerea despre eseul de mai sus, dar n-am cum să i-l semnalez. Aș vrea să știu părerea tuturor editorilor români despre eseul de mai sus.


Despre piața literară românescă, așa cum am cunoscut-o eu, scriu mai mult aici, dar și aici.



21 ianuarie 2020


Sfaturi pentru debutantul editorial singuratic


În ziua de azi, nimeni nu e virgin literar; toți publică, măcar pe fb, texte sau își fac propriul website de autor. Există însă cei virgini editorial (adică n-au publicat, încă, o carte). Nu au recomandări din partea vreunui guru literar, nu sunt conectați la lumea literară, n-au un mentor, un prieten literar care să-i recomande editurilor (condiție vitală, aparent) și cu care să discute despre scris, sau măcar un prieten - literar sau nu - care să-i asculte pur și simplu. Acestora mă adresez. (Oh, golly! Nu cred că, în ziua de azi, mai e cineva în situația asta. Probabil mă adresez mie cea de acum 10 ani.) Piața literară din alte țări are mult mai multe mecanisme de funcționare, teribil de eficiente și cu mult mai multe opțiuni, și pentru scriitori (debutanți mai ales), și pentru edituri. Din fericire, a început să fie așa și în România - lento.


Fiindcă în România secolului 21 anul 2020 încă nu există instituția agentului literar (fără de care nici o piață literară nu poate funcționa normal), atunci


Cel mai important sfat pe care-l pot da


este să optezi pentru self-publishing pe Amazon Kindle, sau pur și simplu self-publishing - există pe net multitudine de self-publishing companies cu multitudine de oferte (un prieten grec și-a publicat romanul astfel și cartea printată arată superb).

Însă, dacă visezi glorie literară pe piața de carte românescă, cronici literare despre, lansări la târguri de carte, cozi de solicitanți de autografe, sau pur și simplu preferi varianta clasică - tipărirea cărții printr-o editură (a se citi aici, de exemplu, despre care e diferența între self-publishing și traditional publishing în piața literară occidentală normală, clar și schematic prezentat totul; în principiu, self-publishing e pe banii tăi, traditional publishing nu e pe banii tăi dar îți trebuie un agent literar - condiție obligatorie în lumea occidentală) -, atunci...


Cel mai important sfat pe care-l pot da


este ca, înainte de a te adresa editurilor, trimite manuscrisul spre evaluare unor ateliere de creații unde plătești o taxă și îți alegi scriitorul/criticul care să-l citească și să-ți dea o părere avizată (păcat că nu existau la vremea la care publicam eu; abia la 3 ani de la publicare, la începutul lui 2019 am aflat de atelierele astea și am ales-o pe Andreea Răsuceanu să-mi citească ce publicasem, mi-a fost foarte util și salvator: am aflat ce am (talent) și ce n-am (tehnică) și m-am lăsat de scris de tot; astfel, îmi salvez o grămadă de timp și de viață, nu-mi mai fac iluzii aiurea și mă scutesc de așteptări penibile). Plus: înscrie-te la creative writing courses, frecventează cursuri de scriere creativă, sunt vitale: nu doar înveți despre, ci ți se deschid și multe oportunități, uși, drumuri. Când consideri că manuscrisul e gata, găsește un proofreader (dacă poți!, asta e altă poveste nereglementată în România) care să corecteze ce e de corectat, să fie textul cât mai clean posibil. Apoi, cu manuscrisul pus la punct, dacă n-ai fost deja luat în grijă de un mentor literar la atelierele astea care să te recomande editurilor, fă o listă de edituri care ți s-ar potrivi (sau cărora tu te-ai potrivi), însă...


Nu te arunca direct la marile edituri


în afară de cazul în care te înscrii la concursul lor de debut (formulă folosită din ce în ce mai rar de edituri), sau ești foarte convins că romanul tău e genial. Altfel, alege o editură mai mică, de nișă, unde ai șanse mai multe să captezi atenția.


E deja folclor prin piața literară românească faptul că marile edituri:

  • au, la orice moment, planul editorial deja făcut pe cel puțin 2 ani. E normal, orice companie funcționează cu plan pe termen lung. Totuși, mă întreb cum e posibil ca în UK să citesc debutanți care au scris romanul chiar în anul în care e publicat? După formula asta, toți debutanții ar fi răsuflați, dezumflați și desueți, după o așteptare de cel puțin 2 ani. Nu: editurile își lasă un spațiu de manevră pentru cazul în care dă peste ei un debutant genial, să-l publice instantaneu.

  • nu citesc niciodată integral manuscrise propuse de debutanți spre publicare. Nimeni nu are timp de așa ceva și sunt perfect de acord: munca de editor/redactor în România este enormă și - cu excepții, poate - foarte prost plătită, se știe; într-o țară europeană normală această muncă e plătită decent, iar volumul de muncă nu e strivitor și dezumanizant (ca idee, the UK Society for Editors and Proofreaders stabilea - în martie 2019 - următoarele tarife: proofreading £25.00 per hour; copyediting £29.10 per hour; substantial editing, rewriting, development editing £33.50 per hour; large project where editor is project manager £36.20 per hour - asta ca să-și facă editorul/redactorul/corectorul român o idee despre cum e plătită munca lui în UK, dar și cât de parcelată și specializată e). Au de citit și recitit mii de pagini lunar (am auzit că fiecare editură publică cel puțin 5 noi cărți săptămânal), au de muncit pe cărți care sunt în lucru în editură deja, nu există timp pentru sute de pagini de manuscrise de debutanți, nu există timp pentru cartografiat păduri virgine. Eu propun editurilor:

1) să pună taxă pe primit/citit manuscrise, este practică generală în toate părțile lumii, am mai vorbit despre asta de mi s-a acrit, cititul ăsta de manuscrise este o muncă și orice muncă e normal și fair să fie plătită de cel care o solicită. Dragi edituri, ați fi uimite să constatați cât de substanțial ar fi un astfel de venit (oricum aud că primiți sute de manuscrise pe lună) și mai ales ați fi uimite de cât de doritori ar fi să plătească o astfel de taxă cei care oricum vă trimit manuscrise. Poate că atunci ați reuși și să dați scriitorilor pe care-i publicați ceva mai mult de numai 10% din vânzări.

2) să colaboreze cu cluburi de cititori pe bază de voluntariat care să facă selecția manuscriselor virgine: dacă manuscrisul debutantului trece proba cititorilor, să fie acceptat de editură spre publicare asap (trecând prin editor, firește); tot ei, acești cititori voluntari, ar putea depista vreun eventual scriitor genial printre debutanții ăștia (mi-ar plăcea să fac parte dintr-un astfel de club, ce interesant ar fi să contribui la descoperirea un scriitor foarte bun).

3) să publice fiecare editură, cu sinceritate, pe website-urile lor, condițiile de primire manuscrise și publicare. E o nebuloasă pe piața românească editorială, fiecare cu „procedurile” lui, dacă n-ai norocul să le placi din textul mailului - „good-bye!” fără să fi avut măcar ocazia să le spui „hello!”, când poate că de fapt au o zi rea.

4) să colaboreze cu proofreaders/corectori freelance pe care să-i recomande aspiranților la publicare, astfel încât la editură să ajungă numai manuscrise clean tipografic.

Toate astea ar fi spre beneficiul editurilor, firește, le-ar ușura enorm munca, dar și al debutanților (i-ar scuti de umilințe inutile).


Trimite neapărat un sinopsis


în care-ți prezinți manuscrisul. Fără el, puțin probabil că manuscrisul va fi măcar răsfoit. Sinopsisul să fie cât se poate de clar și concis; evidențiază genul literar, acțiunea, personajele, stilul, dar mai ales ce aduce nou manuscrisul tău și de ce ar fi un avantaj pentru editură să te publice tocmai pe tine. Și, dacă editura are colecții, în care colecție anume s-ar potrivi cartea ta.


Trimite un CV de autor


în care să te prezinți pe tine, chiar dacă nu ai mai publicat nimic altceva în afară de texte pe facebook. Însă nu-ți scrie povestea vieții, oricât de interesantă ar fi (sau fii cât mai scurt și ne-plicticos).


Trimite un extras de cel mult 20 de pagini


Nu trimite din prima manuscrisul integral, în afară de cazul în care este cerut în mod explicit de către editură. Trimite fragmente care ți se par reprezentative, prin care le-ai putea capta atenția, și care reflectă ceea ce crezi tu că ar fi definitoriu pentru tine ca autor (așa cum te-ai definit în sinopsis și în CV-ul de autor).


Cam asta. Dacă nu primești răspuns în intervalul de timp promis, scrie-le un reminder. Eu, dacă n-aș fi scris un mail să întreb ce se mai întâmplă cu manuscrisul meu, aș fi rămas nepublicată. Good luck!



Rețetă de ratare

ne-garantată, experimentată orbește+prostește:


Se ia scrisul (cu talent, dar se poate și fără), se amestecă mult și bine cu trei linguri de patimă, două de prostie și un vârf de credulitate, se lasă la dospit câțiva ani buni (timp în care va bolborosi cumplit, spre groaza familiei, prietenilor, cunoscuților, vecinilor dar mai ales spre propria-ți groază), apoi se toarnă într-o formă literară absolut ilizibilă, extrem de iritantă, exasperantă și insuportabilă; se pre-încălzește cuptorul la temperaturi de iad dar se pune în congelator din greșeală, se așteaptă (răspuns de la edituri) în chinuri până se pierde iremediabil speranța și, taman când să explodeze răbdarea (singurul ceas cu timing), se scoate cu grijă, se tapetează cu praf și pulbere (de iluzie - dacă ți-a mai rămas vreuna), se scutură viguros și se așază pe un raft.


Se obține ceva ce arată cam așa:


Dar tu, pe dinăuntru, te simți cam așa:



Sfat: pentru ca ratarea să fie completă și în caz că nu te-ai lecuit definitiv de scris, la final nu te sfii să trimiți exemplare din carte, asezonate cu scrisori patetice de unică folosință, celor mai importanți guru literari ai momentului, revistelor literare și tuturor literaților și pseudo-literaților de care ai auzit de-a lungul vieții. N-am făcut așa decât pe jumate iar acum regret: mi-am ratat până și ratarea. Lista mea de ratări e enormă. La sfârșitul vieții o să fiu atât de acrită încât probabil că nici n-o să putrezesc.


*

Până la urmă, eu am avut noroc. Am dat, într-un târziu, peste o editură extraordinară care m-a publicat pur și simplu. Problema mea n-a fost deloc editura, ci eu: cartea nu era, de fapt, gata. M-am aruncat să o public prematur. Abia acum e terminată și numai gândul de a căuta din nou editură să o re-public mă îngrozește. Am o vastă experiență în căutarea de edituri (înainte și după publicare); poate cuiva îi va fi utilă


Povestea mea


Prin 2010 mi s-a părut mie că ceea ce tot scriam de mult amar de vreme începe să arate a schelet de carte. Nefiind niciodată conectată pe viu la lumea literară românească, neavând prieteni literari, trăind departe de țară, neștiind cum „se face” un debut, neavând niciodată un mentor literar (sau măcar un prieten literar), neavând idee unde și cui să mă adresez, mă gândeam ce critic sau ce guru literar să abordez pentru sfat, pentru un răspuns la: am sau n-am talent? să continui să scriu sau s-o las baltă până nu-mi ratez viața de tot?


Tocmai eram gata să încerc să-i scriu, prin august, lui Alex. Ștefănescu când, coincidență!, aflu de pe hotnews că „Alex. Ștefănescu e în căutarea unui scriitor genial”, și-a făcut website și așteaptă manuscrise, vrea să descopere scriitori talentați. Trimit, firește, și încep să aștept. (după zece ani de rătăcire cu romanul ăsta, eu încă sunt Madonna Așteptărilor Zadarnice.) Răspunsul a venit prin 2011 („Aveţi un scris efervescent şi diafan, parcă bateţi cuvintele cu telul şi obţineţi o spumă care se revarsă peste marginile paginii (sau ale monitorului). Amestec de lirism şi maliţie, de reverie şi umor, proza dv. se citeşte cu plăcere (deşi sunt şi momente când show-ul se lungeşte parcă prea mult).” etc. Și? Mai departe? Aștept și scriu, să am cartea gata. Prin 2013, Ștefănescu vine cu vestea „Noului Val” (nu redau aici despre, se poate afla de pe net). Mă văd pe un fel de listă scurtă. Mă bucur dar, după o vreme, mă răzgândesc: cea mai bună prietenă la vremea aia mă pune la pământ într-o lungă conversație (nu doar cu scrisul, ci în general), mi se pare că are dreptate, sunt un nimeni și n-ai da doi bani pe mine și, ca să nu mă fac de râs publicând o carte proastă, decid să-i scriu lui Ștefănescu să mă scoată de pe listă. Nu primesc nici un răspuns. După o vreme, îmi vin în fire și încep să trimit la edituri: Cartea Românească la faimosul lor concurs de debut - nimic, firește; Runa nu e de standard Humanitas însă, într-un avânt total deplasat, le scriu în 2014 întrebând dacă primesc manuscrise, îmi răspund că da, le trimit și, după nici 2 săptămâni, îmi răspund foarte amabil: „Colectivul nostru redactional a citit si evaluat cu atentie manuscrisul dumneavoastra, dar, din pacate, din ratiuni ce tin de organizarea planului editorial pe urmatorii doi ani, nu il vom putea prelua spre publicare in portofoliul Humanitas.” - ar fi putut spune asta din start, de unde deduc că nu le-a plăcut, fapt care nu mă surprinde deloc, au dreptate, nu e de standard Humanitas. Învăț lecția și de atunci încolo mă adresez editurilor cu „dacă aveți planul editorial deja făcut pe ani de zile, spuneți-mi din start ca să nu consum timpul dvs. degeaba”. Sun editura Polirom, unde mi se spune să trimit la adresa X, însă, uitându-mă pe site, constat că persoana indicată se ocupă de non-ficțiune, carte universitară, nu de ficțiune. Scriu editurii și semnalez discrepanța, întrebând unde să trimit până la urmă; mi se răspunde cu amabilitate că, dacă nu sunt la debut să trimit la adresa Y, iar dacă sunt la debut să aplic la concursul de debut de la Cartea Românească (!). Deduc că ei nu publică debutanți și le scriu un email de nedumerire (până și pe Wikipedia se spune că „Colecția Ego.Proză găzduiește debuturile editoriale ale unor tineri scriitori”, și le sugerez să fie mai clari pe website cu indicațiile referitoare la manuscrise). Mi se răspunde scurt să trimit și la Polirom, și la Cartea Românească. Nu mai înțeleg nimic, singurul lucru clar e că nu publică debutanți. Pentru o vreme, mă potolesc și nu mai trimit nicăieri. Apoi aflu de pe net că Ștefănescu începe să publice pe cei din „Noul Val”; firește că nu mai sunt pe shortlist și îi scriu întrebând „dar cu mine cum rămâne?” Îmi răspunde că a fost foarte ofensat de răzgândirea mea dinainte etc. și că aș fi putut fi prima pe listă. A cincea e bine? Zic da și încep să aștept, cu manuscrisul refăcut. Timpul trece. Când al șaptelea autor urmează să fie publicat în „Noul Val”, înțeleg că a uitat de mine sau are pur și simplu altceva mai bun de făcut și încep, iar, să caut edituri.


Restul - altădată. Acum mi-a pierit cheful.


106 views

Recent Posts

See All

© 2017-2021 Lia Vernescu

  • Facebook
  • Twitter
  • Pinterest
  • Instagram