„les lletres dels mots del no-res”
Urmăream pe TVEspaña un documentar (ah, ce documentare extraordinare au spaniolii!) despre poetul catalan Salvador Espriu - despre care ar fi foarte multe de spus (din motive stranii, nu-mi vine să vorbesc pe blog tocmai despre literatură, nu-mi vine să fac literatură) - „Poeta de la muerte y de la vida. Se le llamó el poeta de la muerte, pero también era el poeta de la vida, ya que muerte y vida para el poeta no son dos cosas contradictorias.” (la secunda 30 și după sunt imagini care-mi taie respirația.) Colateral și total pe lângă, îmi reține atenția o frază dintr-o imagine de arhivă (care ilustra fundalul istoric pe care s-a desfășurat viața poetului): un personaj oficial (Primo de Rivera, dictator spaniol, '23-'30), la o tribună, rostind: „Salvar a una patria es siempre labor de masculinidad.” Absolut incorect (nu numai politic). Dar ce straniu că patriotismul și masculinitatea sunt stigmatizate la pachet în zilele noastre. Probabil pentru că stăteau legate ombilical în trecutul de mai sus. N-aș vrea deloc să fiu bărbat, și alb pe deasupra, în ziua de azi (mai ales middle-class sau upper, middle-age sau peste, inteligent sau peste, educat și manierat, cu principii solide, handsome și straight - un astfel de bărbat e considerat azi o insultă la adresa restului lumii). Istoria se repetă. Spirală, nu cerc. De ce nevoia constantă și eternă a omenirii de a stigmatiza?
Totuși, nu pot să nu revin la poezie. Salvador Espriu:
from "Llibre de Sinera" (Prose translation by Sam Abrams)
"Ordered, established, perhaps intelligible, I leave the little world that I have carried with me from the beginning and which has ever since surrounded me, for suddenly the anxious steps come to the end of the road. Granted the strange power to penetrate the whole thickness of this wall, my eyes behold the closed, silent, solitary concepts that are created and raised up, for no one, by the restless hands of the fire. Ah, the diverse identity one has descended within the wells, such a painful effort to spell and learn, one by one, the letters of the words of nothingness! Shrieks of the wind clowning outside the house. Look how the old man, in front of the house, slowly raises his dust in the arid, naked moment of a statue. Afterwards dry earth, now for ever beyond number or name, broken up in its depths by the roots of the tree."
Poemul în catalană:
"Ordenat, establert, potser intelligible,
deixo el petit món que duc des de l'origen
i des d'ell m'envoltà, car arriben de sobte
els neguitosos passos al terme del camí.
Concedida als meus ulls l'estranya força
de penetrar tot aquest gruix del mur, contemplo
els closos, silenciosos, solitaris
conceptes que van creant i enlairen
per a ningú les agitades mans del foc.
Ah, la diversa identitat davallada dels pous,
tan dolorós esforç per confegir i aprendre,
una a una, les lletres dels mots del no-res!
Aücs del vent albardà entorn de la casa.
Vet aquí l'home vell, al davant de la casa,
com alça a poc a poc la seva pols
en un moment, àrid i nu, d'estàtua.
Terra seca després, ja per sempre
fora del nombre, del nom, trossejada a les fondàries per les rels de l'arbre."
Nu știu catalană. Dar l-am citit cu voce tare. Așa cum am învățat pe de rost poeme în greacă fără să cunosc greacă. Pentru pură delectare sonoră.
(știi de la școală că româna și catalana sunt foarte asemănătoare. și occitana și siciliana. latinele de la marginea imperiului. frumoasele latine de la marginea imperiului. în català, „x”-ul se citește un fel de „ș”.)
El cementerio de Arenys del Mar - la memoria del poeta Salvador Espriu, que mitificó este lugar en su obra Cementerio de Sinera, y que quiso ser enterrado.